(P) Cum înțelege copilul tăcerea părintelui

(P) Cum înțelege copilul tăcerea părintelui

Există părinți care aleg sa își pedepsească, prin tăcerea lor, copiii. Ei, însă, nu știu că această tăcere ”mormântală” îl condamnă pe copil la neputință și îl expune unei atmosfere traumatizante, de fond, avertizează psihoterapeutul analist Lavinia Țânculescu, președintele Asociației Salvați Părinții.

Aceasta este mai periculoasă, pe termen lung, pentru dezvoltarea emoțională a copilului, decât experimentarea unui singur eveniment traumatizant, din care, greu, dar mult mai sigur, copilul își poate reveni. Atmosfera traumatizantă, însă, prin caracterul ei (cvasi)permanent, poate transmite indirect copilului că aceea este starea de normalitate.
Este important ca părinții să știe că tăcerea anunțată unui copil de către părintele său, ce sună a amenințare, de tipul: “gata, nu mai vorbesc cu tine!”, se poate transforma în ceea ce se numește în limba engleză ”the iced cold silence”.
Acesta este motivul pentru care, tăcerea părintelui trebuie să fie dozată în cantități potrivite vârstei copilului, de la 1-2 minute de tăcere pentru un copil cu vârsta de 2 ani – 2 ani și jumătate, până la maximum 5-6 minute, în cazul unui copil de 6 ani. Trăirea timpului este profund subiectivă în funcție de vârstă, 5 minute putând fi percepute ca veșnicia întruchipată. Astfel, putem să protejăm sănătatea emoțională a copiilor noștri.
Lavinia Țânculescu este una dintre cei 6 specialiști în psihologie care vor susține atelierele pentru părinți la evenimentul “Părinți cu aripi, copii cu zbor”! Nu rata acest eveniment, vino pe 29 octombrie la Impact Hub: 4 workshop-uri, 6 psihologi, 6 ore de informații prețioase, un răspuns esențial la întrebarea: Cum ai grijă de tine, ca părinte, pentru a transmite fericirea ta copilului tău?
Vezi aici care sunt temele atelierelor, află în care te regăsești și vino la întâlnirea cu psihologii. Grăbește-te să te înscrii! O inițiativă www.protejamcopilaria.ro cu Asociația Salvați Părinții

Cele mai citite
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025

Așteptările nu distrug relațiile pentru că sunt prea mari, ci pentru că rămân nespuse. Iar atunci când nu sunt comunicate, se transformă în frustrări, tăceri și reproșuri. Dacă în adolescență e firesc să nu știm exact ce vrem, la maturitate ar trebui deja să avem curajul să cerem. Despre cum ne putem exprima dorințele și […]

Citeste mai mult
De Adrian Serban | 05 aprilie 2021
De Adrian Serban | 05 aprilie 2021

Servirea meselor acasă, în familie, este unul dintre momentele cele mai plăcute ale zilei, însă de multe ori timpul limitat și lipsa de inspirație pot fi adevărate provocări. Nu trebuie să fii bucătar profesionist ca să gătești mâncăruri pline de savoare, însă sunt câteva aspecte de care e bine să ții cont pentru rezultate excepționale. […]

Citeste mai mult