Papadia, un veritabil medicament

Papadia, un veritabil medicament

Mulți o consideră pe nedrept buruiană, însă păpădia, plantă firavă și cu mici flori galbene, are o deosebită valoare terapeutică.

Gingaşa plantă pe care o întâlnim pretutindeni în locuri necultivate, de la câmpie până în zona subalpină, este apreciată mai ales pentru efectele de purificare a organismului, fiind considerată cel mai puternic detoxifiant natural.

Din primăvară până-n toamnă

În scop terapeutic, se folosesc frunzele, tijele şi rădăcinile.

Frunzele sunt recomandate în atero-scleroză, boli de ficat, diabet, anemie, gută, abcese, boli renale, edem asociat cu hipertensiune arterială. Se culeg din mai până în august.

Tijele. Cura cu tije proaspete de păpădie este recomandată în mod special diabeticilor, fiind indicată mai ales primăvara. Se consumă câte șase pe zi. O asemenea cură ajută la eliminarea calculilor biliari. Se recoltează înainte sau pe durata înfloririi plantei tinere.

Rădăcinile sunt indicate în dischinezii biliare, ateroscleroză, ulcere varicoase, varice, eczeme, diabet, stări febrile, reumatism, constipaţie, boli hepatice, ca imunostimulator al organismului. Se recoltează în primele luni ale primăverii sau din septembrie până în noiembrie. Uscarea frunzelor şi tulpinilor se face la umbră, iar a rădăcinilor – la soare.

Cura cu păpădie

Pentru ficat şi vezica biliară. Timp de 10-14 zile, se consumă câte zece frunze proaspete de păpădie (de la planta neînflorită), eventual cu tot cu tije, de 2-3 ori pe zi, cu zece minute înaintea mesei. Despovărează ficatul şi colonul de toxine, stimulează regenerarea celulelor hepatice, secreţia şi eliberarea bilei.

Pentru diabetici. Li se recomandă să consume zilnic 10-15 tije de păpădie sau salată de frunze. Potrivit unor studii recente, o cură de câteva săptămâni cu tije şi frunze de păpădie, corelată cu o alimentaţie adecvată, le-ar putea permite diabeticilor insulinodependenţi să reducă progresiv doza de insulină.

Decoct sau infuzie

În cure de câte două săptămâni, se recomandă fie infuzie, fie decoct de păpădie în tratarea următoarelor boli:

Infuzie în tratamentul afecţiunilor vasculare, dischineziei biliare, bolilor cronice ale aparatului urinar, gutei şi ca detoxifiant: peste 1-2 linguriţe de plantă întreagă, uscată şi mărunţită, se toarnă o cană cu apă clocotită şi se lasă la infuzat 20 de minute. Se beau 2-3 căni pe zi.

Decoct pentru insuficienţă hepatică, digestie lentă, indigestie: planta uscată şi mărunţită se fierbe timp de cinci minute. Se beau 1-2 căni pe zi.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.21/29.05.2014.

Autor: Olga Sveduneac

Sursa foto: Fotolia

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp