Paula Seling este un adevărat model pentru femeile din România. Eleganța ei naturală, vorbele mereu bine alese și feminitatea care emană din fiecare gest se completează perfect cu vocea sa inconfundabilă, capabilă să stârnească emoții la fiecare notă. Artistă desăvârșită și mama unei fetițe de 11 ani, Paula ne-a împărtășit ce înseamnă să fii femeie în 2025 și a transmis un mesaj puternic și inspirațional tinerelor din întreaga țară.
Paula Seling a vorbit despre feminitate și reușitele într-o lume dominată de bărbați
Paula Seling a demonstrat că poate face performanță indiferent de genul muzical abordat, de la pop și pop-opera, la jazz, folk și rock. Talentul și creativitatea ei au fost recunoscute atât în țară, cât și internațional, cu trofee la festivaluri precum Cerbul de Aur și Mamaia, iar la Eurovision 2010, alături de Ovi, a obținut locul al treilea, cea mai bună clasare a României vreodată.
Dincolo de vocea sa inconfundabilă, Paula este și un exemplu de femeie. Discretă în privința vieții personale, a fost căsătorită timp de 17 ani cu Radu Bucura. Deși căsnicia lor s-a încheiat, cei doi au rămas diplomați și conectați, continuând să fie părinții Elenei, fetița pe care au adoptat-o în urmă cu opt ani.
Paula Seling a pășit în lumea muzicii încă din adolescență și și-a construit cariera în acest mediu plin de provocări. Într-o discuție sinceră, artista ne-a împărtășit ce înseamnă pentru ea să fii femeie în România și în lume în anul 2025.
„Pur și simplu, să fii femeie înseamnă să fii feminină, să fii caldă, să fii darnică, să iubești, să fii cochetă, să te bucuri, să zâmbești, să fii fericită, să zbori”, ne-a dezvăluit Paula Seling.
Pentru îndrăgita artistă, feminitatea nu e doar un cuvânt, ci o lecție pe care a învățat-o în timp și care i-a schimbat modul în care se vede și se simte în fiecare zi.
„Feminitatea pentru mine se apropie foarte mult de poezie, se apropie foarte mult de visare și de eleganță”, a completat Paula Seling.
„Au fost inclusiv femei care n-au crezut că eu am lucrat în orchestrații sau mixaje”
Într-o societate în care patriarhatul încă mai primează, Al Bano a îngenunchiat în fața Paulei Seling în timpul concertului său de la Sala Palatului. Cu toate acestea, artista a povestit că au existat momente în care a trebuit să demonstreze mai mult decât ceilalți și că, uneori, chiar alte femei au subestimat-o.
„Probabil în ceea ce privește prejudecata că o femeie nu poate să-și facă singură producțiile. Poate că au fost inclusiv femei care n-au crezut că eu am lucrat în orchestrații sau mixaje sau așa mai departe, poate în sensul ăsta. Dar în rest, m-am simțit admirată, m-am simțit prețuită și așa mai departe”, a dezvăluit Paula Seling,
Paula Seling: „Este o artă să fii vulnerabilă și puternică în același timp”
Pe de altă parte, pentru Paula Seling, feminitatea nu înseamnă să fii doar puternică sau doar vulnerabilă, ci să știi să jonglezi între cele două și să le arăți în felul tău, în fiecare moment al vieții și al carierei.
„Cred că este o artă să le îmbin, să fii și vulnerabilă, dar și puternică în același timp. Este o artă să știi cum să jonglezi cu aceste lucruri și, bineînțeles, că eu admir foarte mult femeile puternice pe picioarele lor, care au forța de a-și pune în aplicare visurile și de a le atinge cu mâna, de a le duce ele însele pe brațe și de a nu depinde de nimeni altcineva”, a explicat Paula Seling.
Pentru a-și menține echilibrul între viața personală și carieră, Paula Seling recunoaște că nu poate face totul singură și nu se teme să ceară ajutor atunci când simte că este nevoie, știind că astfel poate să acorde atenția cuvenită fiecărui aspect al vieții sale.
„Cum reușesc? Cerând ajutorul atunci când nu reușesc să le fac pe toate în așa fel încât să pot să fac bine fiecare lucru. Cam așa. E, repet, important cum le gestionezi”, a mărturisit Paula Seling.
Când vorbește despre iubire de sine și autenticitate, Paula Seling transmite un mesaj clar și puternic pentru fetele tinere: într-o lume în care mulți încearcă să fie ca ceilalți, este important să fii diferită.
„Părerea mea este că, într-o lume în care toată lumea încearcă să fie ca ceilalți, e foarte important să fii diferit, în sensul în care să fii valabil, să fii viabil, să fii valoros prin ceea ce ai în tine, în mintea ta, în inima ta și prin puterea pe care o ai. Și asta se simte, adică inteligența e sexy, bunătatea este atractivă și fericirea este un deliciu pentru oricine”, a încheiat Paula Seling.