Flori cățărătoare pentru pereți de vis

Flori cățărătoare pentru pereți de vis

Chiar dacă locuiești la bloc, balconul tău se poate transforma într-un loc pentru visare şi relaxare – o grădină pe verticală, o cascadă de culoare şi prospeţime.

Thunbergia

Frumoasă și decorativă, Suzana cu ochi negri, cum se mai numește această floare, este pretențioasă. Pentru a te bucura de florile ei minunate, thunbergia are nevoie de un ghiveci încăpător, iar pământul să fie bine drenat. Înflorește toată vara.

Zorele

Cu toate că li se spune flori de o zi, zorelele au mulți boboci; astfel, te vei bucura de florile lor tot timpul verii. Nu sunt pretențioase, au nevoie doar de apă în mod regulat, pentru a preveni uscarea pământului. Îndepărtează florile ofilite pentru a asigura înflorirea continuă a plantei. Pentru că zorelele cresc rapid, nu uita să le ancorezi de perete sau de o ramă suport.

Luleaua-turcului

Exotică și spectaculoasă prin forma florilor, pipa sau luleaua-trucului va ascunde fără probleme un perete anost. Nu este deloc pretențioasă – pentru a înflori pe toată durata verii, asigură-i un îngrășământ anual.

Clematită

Poate că nici o altă plantă cățărătoare nu arată mai spectaculos decât clematita. Florile se revarsă ca o cascadă multicoloră și te răsfață cât de lungă e vara. Nu se împacă deloc cu solurile uscate. Ud-o mult pe caniculă.

Floarea-pasiunii

Crește ușor, trebuie doar s-o plantezi într-un ghiveci încăpător și să te bucuri de florile plăcut mirositoare, pe care le agăţi lesne pe ferestre şi suporturi.

Caprifoi

Dacă parfumul lui te-a cucerit, cu puțină îndemânare, îl poți avea chiar la tine pe balcon, în ghiveci. Pentru un plus de efect, pune mai multe rădăcini în vas, iar pentru a-i spori înflorirea, adaugă îngrășământ în mod regulat.

Floare-de-hârtie

Planta se adaptează la orice fel de sol bine drenat și udat moderat. Este perfectă pentru a acoperi un perete inestetic.

Glicină

Îi merge de minune pe pereți sau ziduri orientați către sud și nu are nevoie de îngrijire specială, ci doar de un pic mai multă apă în zilele foarte călduroase.

Solandra

Planta cățărătoare rezistă cu succes într-un ghiveci încăpător și are nevoie de mai multă apă în timpul caniculei. Florile sale superbe pot apărea de mai multe ori pe an și miros excelent.

Articol preluat din ediția de iunie 2014 a revistei Femeia.

Autor:  Mariana Fătulescu

Sursa foto:  Thinkstock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026

În ianuarie 2026, relațiile se oglindesc într-un alt fel pentru unele zodii. Sentimente și întâlniri care schimbă perspective, decizii emoționale curajoase și conexiuni care îți pot da viața peste cap într-un mod frumos și neașteptat. Pentru aceste semne, luna începe ca o poveste în care inima ți-e protagonistul principal. Zodii care trec prin transformări pe […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 08 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 08 ianuarie 2026

Unele întâlniri par să aibă un fel de magnetism invizibil, conexiuni care se simt imediat și care nu pot fi trecute cu vederea. În astrologie, anumite zodii au o chimie aparte, o atracție care se simte natural și care transformă întâlnirile în experiențe intense și pline de energie. Unele zodii au o conexiune ce nu […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp