Premiile Oscar 2020: cele mai frumoase ținute

Premiile Oscar 2020: cele mai frumoase ținute

În fiecare an, Gala Premiilor Oscar nu este numai o paradă a celor mai bune filme, a celor mai buni din lumea filmului, ci și o adevărată paradă a modei, fiecare participant străduindu-se să aibă o ținută cât mai originală, cât mai deosebită. Altfel spus, este o defilare a celor mai vestite case de modă, a celor mai vestiți designeri, un adevărat spectacol, cu public din întreaga lume.

Anul acesta, multe ținute au fost foarte reușite. Iată câteva dintre ele:

  1. Janelle Monáe, a purtat o ținută semnată Ralph Lauren Collection. Compleul din tul, lamé și mătase are peste 160.000 de cristale Swarovski cusute de mână.

2. Charlize Theron

Simplitate = eleganță pare a spune ținuta Dior purtată de Charlize Theron.

3. Regina King

A mizat pe roz pal și pe un croi asimetric marca Versace, cu poale învolburate.

4. Penélope Cruz

Penélope Cruz a rămas fidelă case franțuzești Chanel. Negru cu accente albe (floarea de la decolteu și centura de perle din talie), pene ce mărginesc poalele, toate sunt detalii minimaliste, însă de mare efect.

 

5. Natalie Portman

Transparențele aurii ale ținutei sale Dior se îmbină foarte bine cu fondul negru al rochiei și al mantiei en pardesiu.

 

6. Lily Aldridge

Cu volane, anchior adânc în V și o floare roșie ca o pată de culoare pe puritatea albului general, ținuta semnată de Ralph lauren a fost senzația serii.

 

7. Renée Zellweger

Nu și-a atras numai Oscarul, ci și toate privirile admirative cu rochia sa strălucitoare asimetrică, semnată Armani.

 

8. Margot Robbie

Interpreta lui Sharon Tate din “Once upon a time”, a optat pentru o ținută Chanel cu mâneci din tul. Dincolo de diafanul rochiei, ceea ce a atras privirile a fost bijuteria de la decolteu.

 

Foto: Getty Images

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp