Tata, care nu mă are decât pe mine, și-a dat seama că numele nostru se va pierde și l-a luat la o discuție amicală pe viitorul ginere, încercând să-l înduplece: „Te trec în testament dacă iei numele nostru“, i-a zis tata, enumerând multele avantaje, evident înflorite și, pe alocuri, chiar inventate. Dar el a rămas ferm pe poziții. „Dar dacă le păstrați pe amândouă?“, a găsit tata soluția. Poate nu era o idee prea rea, însă eu am deja trei prenume și cu încă două…ultimul să-nchidă ușa!
Numai privilegii!
Recunosc că există câteva avantaje că i-am luat numele. Puține, dar există. De exemplu, când plecăm din țară cu cel mic. E mai ușor la graniță cu pașapoartele. Să mă gândesc la altul… Nu, cam atât! M-am lovit de numele lui doar la pediatru și la ședința cu părinții. În ambele cazuri mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că doctorița sau învățătoarea vorbeau cu mine. Dar vigilența mea (întârziată) m-a salvat de fiecare dată. Nu-i bai! Oricum nu cred că aveau o părere prea bună despre mine.
Câteva probleme existențiale
Până la urmă, chestia asta cu schimbarea numelui de familie e o alegere personală, care ține foarte mult de inspirația de moment, dar și de conjunctură. Adică, dacă pe tine te cheamă Fațădegăleată, poate ar trebui să iei în considerare numele lui. Merge și invers. Să zicem că te cheamă Luminița (nume frumos, de altfel), dar lui îi zice Dintunel… ar fi cam nefericită asocierea. Sau cum ar fi să unești numele de familie și să iasă ceva de genul: Pastramă-Dicusară sau Borcan-Țăndără? Știi cazul ideal? Am eu o prietenă care s-a măritat cu un băiat pe care îl cheamă la fel ca pe ea: Ionescu. Cel mai amuzant era că locuiau cu mama ei și toți vecinii credeau că ea e nora și o admirau pentru modul frumos în care se comporta cu „soacra“.
Te rog, nu!
Trecând peste zăpăceala cu schimbarea tuturor actelor (buletin, pașaport, carnet de șofer etc.), isteria începe online. Pur și simplu nu înțeleg conturile alea de Facebook: Panseluța și Costel Icsulescu. Ce vor ăștia să demonstreze, de fapt? „Noi suntem o familie de acum și nu ne ascundem nimic unul altuia, suntem un model pentru societatea actuală plină de dezmăț“? Eu pe cont mi-am păstrat numele vechi, așa cum mă știau toți, dintr-un singur motiv: ca să pot fi găsită. De unde să bănuiască vechii colegi de școală sau prietenii din copilărie, pe care nu i-am mai văzut de 25 de ani, cum mă cheamă acum? Iar unii m-au luat peste picior: Ce, măi, te dai nemăritată? Vrei să agăți pe careva? Sincer, nu! La status scrie clar. Nu sunt într-o relație și nici nu e „complicated“. Sunt „married“ și mi-am păstrat numele. Cel puțin pe Facebook.