Pe la noi, pe aici, când partenerul îţi pomeneşte de luatul pauzei, te gândeşti serios că se apropie sfârşitul. Că dragostea s-a dus pe apa sâmbetei, iar relaţia voastră, cu acte sau liber consimţită, nu mai e decât rutină. Dimpotrivă, specialiştii spun că, dacă partenerul îţi propune o separare temporară (aşa s-ar numi pauza în termeni academici) înseamnă că, de fapt, dragostea există, dar s-a îmbibat de balastul neplăcerilor zilnice. Trebuie, aşadar, să se debaraseze de toate reproşurile, bănuielile, frustrările. Şi cum altfel decât la rece? Există însă şi percepţia separării din laşitate, pe sistemul „hai să n-o iau tare din prima, ne separăm temporar până ce ne obişnuim cu ideea…“
Pauză de respiraţie
Mai ţii minte cum era la sport în şcoală? După un exerciţiu intens, ţi se dădea o pauză de respiraţie, să-ţi vină inima la loc. Timp de câteva secunde, nu te gândeai la nimic altceva, ci doar cum să inspiri şi să expiri corect. Aşa e şi cu dragostea. Dacă ai timp să te gândeşti puţin la ea, la voi, cei care vă iubiţi, la ce aţi făcut de aţi ajuns până aici, poate vei găsi soluţia. Există cupluri care trăiesc la intensitate maximă orice secundă a dragostei lor, ajungând, până la urmă, să se sufoce. Un pic de spaţiu, de detaşare le-ar face chiar bine. Nu neapărat pentru a pune la cale un plan de schimbare a intensităţii, ci mai degrabă pentru a-şi încărca bateriile şi a-şi recăpăta suflul.
S-ar putea şi altfel: câteva zile de vacanţă, fiecare pe spezele lui, cu pasiunile lui. Fiind mereu în doi, fiecare are tendinţa de a-i face celuilalt plăcerile (oricât de mult ne-am iubi, rareori avem aceleaşi pasiuni), apărând, inevitabil, frustrările.
Pauză de gândire
Nu eşti sigură că încă îl iubeşti, pare că nu se mai simte la fel de atras de tine, certurile sunt din ce în ce mai dese şi din motive tot mai puerile.
Ce-ar fi (îţi zici/îşi zice) să luăm o pauză, ca să ne gândim ce şi cum?! Şi vă separaţi. Tot gândindu-vă, apar alte… oportunităţi. Ori tu, ori el găsiţi ceva nou, care să vă provoace iar dorinţa de a cuceri. Şi, iaca, în loc să aveţi timp să cugetaţi cum să vă refaceţi viaţa, vă gândiţi (Doamne, ce dulce e vinovăţia flirtului!) cum să cuceriţi pe altcineva.
Bineînţeles că s-ar putea întâmpla altfel. Trebuie stabilit din start că un cuplu al mileniului III nu mai seamănă cu cele din trecut: ambii parteneri au cariere, viaţă socială, prieteni, personalităţi pregnante. Mai lasă fiecare de la el, dar, la un moment dat, îţi spui „dar până când?“ Şi, trosc, ceva pârâie în iubire. Dar, dacă tot avem personalităţi extraordinare, în loc să ne „retragem“ ca să ne gândim ce şi cum, nu ar fi mai bine să rezolvăm problemele? Iar aici apare comunicarea (nu e un clişeu, ci o necesitate). Conflictele, problemele nerezolvate se umplu de zgura frustrării şi gata: crăpătura se transformă în ruptură.
Uneori, o perioadă de tranziţie poate fi o soluţie. În loc să cedezi primului impuls – nu ne mai potrivim, adio şi n-am cuvinte! –, încerci să analizezi situaţia la rece. Să aştepţi fără să faci nimic este şi mai periculos!
Separat, dar împreună
Este cunoscută povestea de dragoste dintre Jean-Paul Sartre şi Simone de Beauvoir. Una mai degrabă intelectuală. S-au iubit într-un mod platonic, fiecare având alţi parteneri. Iar înainte de a muri, Sartre a spus: „Moartea nu ne va reuni. Aşa stau lucrurile. Cu toate astea, e splendid în sine că am reuşit să ne trăim vieţile în armonie pentru atâta vreme“. Simone a murit şi ea, încetul cu încetul, la şase ani după Sartre. Şi a fost îngropată lângă el.
Împreună, dar separat
Poate chiar mai cunoscută este povestea de amor dintre Liz Taylor şi Richard Burton. Iubire pătimaşă, care a avut întotdeauna nevoie de pauze lungi. Cei doi s-au căsătorit şi au di-vorţat în mai multe rânduri, dându-şi seama cât se iubesc mai ales în perioadele în care erau în… pauză!
