Sanatate din tot sufletul

Sanatate din tot sufletul

Ca bolile să stea departe de tine, ştii că trebuie să te îngrijeşti. Să mănânci sănătos şi echilibrat, să mergi la doctor nu numai când te doare ceva, să fii la curent cu cele mai moderne terapii şi investigaţii medicale, dar să nu întorci spatele medicinei naturiste, capabilă de adevărate miracole. Ce-ar mai fi de făcut? Modul în care te raportezi la ideea de boală e şi el foarte important. Iar gândurile tale, sentimentele pe care le nutreşti te pot întrema sau, dimpotrivă, te îmbolnăvesc.

Puterea gândurilor

Legătura dintre minte şi corp nu trebuie ignorată. Sentimentele pot agrava o afecţiune sau chiar produc boli dacă ajung la frecvenţe şi intensităţi periculoase. Ştiai, bunăoară, că o curiozitate exagerată poate cauza probleme de vedere? David Corfield şi Darian Leader, doi specialişti britanici preocupaţi de psihosomatică, în cartea lor De ce se îmbolnăvesc oamenii? aduc argumente ştiinţifice şi studii de caz în sprijinul acestei teorii, susţinând că medicina convenţională tratează boala ignorând dorinţele şi temerile inconştiente ale pacienţilor. Şi frica permanentă de boală (ipohondria) te poate îmbolnăvi. Aşadar, nu e bine să te preocupe exagerat acest subiect. Nu te gândi că ai toate bolile din lume ca să nu te pricopseşti într-adevăr cu câteva: anxietate, depresie, ulcer.

Sentimente care te pot îmbolnăvi

O vorbă românească spune că te poţi îmbolnăvi de inimă rea, că suferinţa atrage boala. Într-adevăr, s-a constatat că fiecare sentiment negativ dăunează câte unui organ. Iată mai jos o listă cu câteva afec-ţiuni şi trăirile ce le agravează ori le provoacă:

  • Îngâmfarea, trufia afectează structura materiei cenuşii.
  • Egoismul îmbolnăveşte inima.
  • Nervozitatea şi sensibilitatea extremă afectează stomacul şi intestinele.
  • Nerăbdarea dă aciditate la stomac.
  • Zgârcenia, neîncrederea, agitaţia,  bănuiala suprasolicită ficatul.
  • Orgoliul exacerbat se vede pe piele, ducând la iritaţii, pete, descuamări.
  • Invidia îmbolnăveşte plămânii şi gâtul.
  • Gândurile de răzbunare, răutatea te fac să suferi de rinichi.
  • Frivolitatea atacă splina sau provoacă anemie.
  • Nervozitatea e deseori cauza diareii.
  • Încăpăţânarea înseamnă constipaţie.
  • Ura ori ciuda pe cineva îţi îmbolnăvesc plămânii.
  • Agresivitatea şi dorinţa de putere sunt „păcatele“ multor hipertensivi.
  • Nemulţumirea, nerăbdarea nasc probleme nervoase.
  • Inadaptabilitatea, insistenţa au ca posibil rezultat afecţiuni ale oaselor.
  • Încăpăţânarea e sursă de reumatism.

Studiile au dovedit-o

Persoane cu caracteristici sufleteşti asemănătoare suferă cam de aceleaşi boli ca urmare a acţiunii acelor trăsături de caracter dominante. Analizează deci cu onestitate lista de mai sus şi ia măsuri. Înfrânează-ţi
pornirile negative pregnante, autoeducă-te să simţi frumos, pozitiv şi vei observa cum starea ta de sănătate se va ameliora simţitor!

 

Cele mai citite
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025

Așteptările nu distrug relațiile pentru că sunt prea mari, ci pentru că rămân nespuse. Iar atunci când nu sunt comunicate, se transformă în frustrări, tăceri și reproșuri. Dacă în adolescență e firesc să nu știm exact ce vrem, la maturitate ar trebui deja să avem curajul să cerem. Despre cum ne putem exprima dorințele și […]

Citeste mai mult
De Echipa Femeia | 16 februarie 2021
De Echipa Femeia | 16 februarie 2021

    Am facut aseara chec cu lamaie si iaurt. Am gasit o reteta noua intens aromata cu lamaie si pentru ca se facea foarte usor si promitea sa fie buna, am incercat-o. Pot sa garantez ca este un dulce perfect, se face repede, ai mereu in casa ingredientele, este deosebit de parfumat, iar dimineata, […]

Citeste mai mult