La capătul lui noiembrie, pe 30, se sărbătorește Sfântul Andrei, Apostolul care a propovăduit pe pământul românesc. Calendarul popular îi atașează atributul de Cap de Iarnă și câteva ritualuri străvechi, care l-au precedat cu mult pe Apostol. De câte ori mă aflu pe dealurile Dobrogei, locul meu natal, am bucuria să simt că pe acolo […]
Ai căutat: suflet
Vrăjitor de carne dulce și fante de mujdei, cruciat cu vampirii și spaima guturaiului, păzit cu strășnicie în nopți când vârcolacii dau roată – și mai cu seamă în noaptea Sfântului Andrei – usturoiul fascinează și vindecă din cele mai vechi timpuri. Usturoiul (Allium sativum) este strâns înrudit cu ceapa. Planta cu aspect modest este […]
Horoscop pentru weekend – 28-29 noiembrie 2020. Sâmbătă, Neptun intră în semnul Peștilor și pune punct perioadei celor aproape cinci luni în care ne-a dat, o parte din viață peste cap, în perioada de retrogradare. Lucrurile se vor clarifica, se limpezesc, se așază, iar toată lumea va putea respira oarecum liniștită. Dacă până acum fantezia […]
Mai este puțin până la startul sărbătorilor de iarnă și încă de pe acum, puteți demara anumite activități prin care să aduceți spiritul Crăciunului în casă. Iată câteva idei creative prin care îi puteți învăța pe copii să se bucure de Crăciun, să transmită iubire și recunoștință. Împodobirea bradului de Crăciun Acesta este cel mai […]
Programul celei de-a cincea zile a FNT 30 / FNT ALTFEL reuneşte nouă evenimente pe cele trei scene multimedia. SCENA „FNT online” La ora 11:00, în cadrul secţiunii Vorbe, vorbe, vorbe…, George Banu îl are ca invitat pe Ion Caramitru. Carisma actorului-gânditor, simţul ludic al rostitorului de versuri şi autoritatea managerului de succes sunt […]
De fiecare dacă atunci când o planetă majoră începe sau termină o perioadă de mers aparent retrograd, lucurile se zguduie mai mult sau mai puțin în viața de zi cu zi, oricum complicată, a pământenilor. De data aceasta vedeta este Neptun. Plantă a viselor și visării, a spernațelor, surprizelor și imaginației, dar și a echilibrului […]
Sâmbătă avem energie la pătrat, dar este o energie cu potențial conflictual pentru că Soarele trece în Săgetător – și o să avem dintr-o dată o altă perspectiva asupra vieții și realității, iar Venus pășește delicat în zona fierbinte a Scorpionului, unde totul este misterios, ciudat și instabil. O sa fim, în finalul acesta de […]
Pe 8 octombrie 2020 a avut loc Gala Performanței și Excelenței, așa cum se petrece în fiecare toamnă, de 10 ani. O aniversare așteptată cu mari emoții anul acesta, când mai toate evenimentele s-au ținut online. Gala însă și-a urmat neabătută drumul și a reunit în direct în sala – bine ventilată și cu toate […]
Lumea îl cunoaște mai mult drept regizorul celebrului serial Vlad de la ProTV. Este scenarist, regizor și producător. A regizat vreo 15 filme pentru cinematograf și televiziune, multe dintre ele în România și de curând și-a lansat aici prima carte, o colecție de articole publicate inițial în co-tidianul El Dia, practic jurnalul lui între 2015 […]
Suntem toți, în măsură mai mare sau mai mică, într-o dispoziție romantică. Este o nevoie acută de dragoste pe care o simțim fiecare. Pe de altă parte o să experimentăm o stare de confuzie, care ne va face și mai deschiși (sau mai vulnerabili) în fața dragostei. Este utilă o stare de atenție și gestionarea […]
În ciuda a tot și a toate o să găsim resurse pentru a merge înainte, fiecare pe drumul său. Ne bazăm unii pe alții și împreună reușim să facem acele schimbări care să ne facă viața mai ușoară și mai bună. Este un final de săptămână bun pentru planuri de viitor, care sunt încurajate de […]
Paul Surugiu este în primul rând un profesionist. Mai presus de toate este om, un om asumat, pasionat, care respectă regulile jocului în carieră, de peste 25 de ani, și nu este interesat niciodată de bârfe și cancanuri. Da, are publicul lui, muzica lui, emisiunile lui și pentru asta muncește mult și este adeptul detaliului […]