O mare parte din educația părinților pentru copil înseamnă stabilirea unor norme de respect reciproc. Pare simplu, dar nu-i deloc așa. Respectul reciproc este temelia unei bune educații și a unei structuri solide de personalitate pentru omul care o să devină copilul tău. Pe de altă parte copilul trebuie să înțeleagă ce așteaptă părinții de la el, în condițiile în care doar părintele este în măsură să găsească formulele prin care să-i arate și să-i explice, iar părintele trebuie să respecte drepturile copilului și dovedească că are capacitatea de a învață de la copil, de a-l ascultă și de a avea răbdare.
Nu te grăbi și nu-l grăbi! Bebelușii și copii trăiesc într-o lume diferită, în care timpul are o altă dimensiune decât cea pe care o percep adulții. Ține minte aceast amănunt atunci când îi vorbești, îi ceri să facă ceva sau pur și simplu petreceți timp împreună.
Observă-ți copilul. Vei fi uimit, tu că părinte câte vei înțelege despre copilul tău, doar stând și privindu-l. O să descoperi trăsături de personalitate, detalii de comportament, abilități și o să-i înțelegi temperamentul. Să-l asculți, fără să intervi, este la fel de important și plin de învățăminte pentru părinte.
Rămâi optimist. Optimismul este contagios, după cum tot contagios este și persimisiul și negativismul. Arată-i copilului cum să depășească obstacole. Copilul își copiază părintele, dar și obiceiurile și modul în care privește lumea. O atitudine pozitivă este evident mai bună.
Acceptă dorințele și sentimentele copilului tău. Nu-i suficient să-i spui: „eu știu mai bine, și faci cum spun eu”. Arată-i mereu că-l înțelegi și că trăiești alături de el și bucuriile, și tristețile lui. Nu-i spune: „nu fi trist”, ci „știu că ești trist pentru că a plecat prietenul tău, dar mâine o să va vedeți din nou”. Diferență este uriașa.
Spune-i copilului tău care sunt așteptările tale de la el. De cele mai multe ori nu înțeleg imediat, dar depinde de felul cum o spui, dar și de tonul pe care îl folosești: „vreau să te îmbraci!” și „vreau să mergi la baie și să te speli!” sunt cele mai bune formule.
Lasă-l să descopere, lasă-l să învețe, nu te grăbi mereu să-l ajuți. Lasă-l să-și pună singur șosetele să încerce să-și lege șireturile și să-și rezolve singur conflictele cu prietenii. Veghează, fără să intervi. Intervenția părinților, cu scopul de a-l ajută poate să nască inhibiții, anxietăți, neputințe și dezvoltă nevoia de a primi mereu ajutor. În plus, este foarte posibil să te surprindă cât de bine și de multe știe să facă singur.
Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: FreeDigitalPhotos
