Mai întâi pentru promovarea frumuseţilor portului popular românesc, apoi, încetul cu încetul, respectând, natural, vechiul ritual. Şezătorile încep imediat după Lăsatul-secului pentru postul Crăciunului şi ţin până cu o săptămână înainte de marea sărbătoare. Femeile mai ales se adună la una dintre ele ajutând la ale casei peste iarnă: torsul lânii, curăţarea porumbului, cusutul hainelor pentru diverse evenimente viitoare (zestrea fetei, botez etc.).
De bună purtare
La şezătoare, femeile se strângeau să schimbe idei, să mai afle o noutate, să râdă de unul sau de altul, să-l compătimească pe celălalt. Aşa s-au născut proverbele şi zicătorile, aşa s-au născut povestirile moralizatoare. În timp ce muncesc, şezătorile se ţin doar în zilele lucrătoare, femeile măritate le învaţă pe cele tinere regulile societăţii şi, mai ales, cum să cucerească un bărbat. Nu râdeţi, cu furca în mână şezând pe o laviţă sau cu cine ştie ce băutură sofisticată în mână şezând pe fotoliu de piele, lucrurile se petrec la fel: bărbaţii trebuie cuceriţi cu metodă. Pe vremuri, tot în timpul şezătorilor, fetele învăţau cele mai tari reţete de colaci, dar şi cele mai eficiente licori de ţinut iubitul. Acum, se uită la televizor sau citesc reviste frumos colorate, dar tot „fiertura de iubit“ a nanei Florica, cu privire jucăuşă şi vorbă ascuţită, e parcă mai eficientă.
Vin şi băieţii
Cum spuneam, şezătoarea este un fel de clubbing, pentru că munca şi învăţămintele sunt urmate de distracţie şi, bineînţeles, de trataţie. Flăcăii din sat se strâng în cete şi merg pe la casele unde se ţin şezători însoţiţi de lăutari. Cântă, joacă, le joacă şi pe fete, şi uite-aşa fetele învaţă paşii de joc, şi uite-aşa se leagă prietenii, iubiri, logodne. Toţi sunt mulţumiţi după o seară petrecută cu folos.
