Specialiştii spun că de pe la 2-3 ani, 10% dintre copii pot deveni „victime” ale ticurilor şi tot ei decretează că băieţii ar fi mai vulnerabili. Explicaţia ar fi că băieţilor li se cere mult mai mult decât fetelor să-şi stăpânească emoţiile, iar emoţiile acumulate se descarcă prin intermediul ticurilor nervoase.
De ce apar?
Una dintre cauzele apariţiei ticurilor nervoase este stresul. Intrarea în grădiniţă, venirea pe lume a unui frăţior, certurile şi conflictele intrafamiliale, decesul unei rude apropiate, mutarea într-un alt oraş (ţară) sunt tot atâtea motive de nelinişte, dar nu singurele. Poate că voi, dragi părinţi, fără să vreţi, aţi contribuit la apariţia lor. Poate l-aţi criticat sau certat prea des sau poate că aţi avut aşteptări prea mari, pe care el a simţit că e incapabil să le satisfacă.
Ce-i de făcut?
- Învăţă-l să se relaxeze! Iată două exemple:
1.Închiderea pumnilor şi strângerea lor cu putere numărând încet până la 10, apoi deschiderea lor bruscă. Copilul trebuie să repete exerciţiul de trei ori până ce are senzaţia de căldură şi greutate în mâini. Exerciţiul este util pentru cei care îşi rod unghiile.
2.Cu gura, buzele şi dinţii strânse foarte puternic se inspiră profund pe nas, apoi se expiră brusc pe gură.
- Ajută-l să devină conştient de două lucruri: efectele negative ale obiceiurilor sale (dacă îşi roade unghiile îi atragi atenţia asupra aspectului neîngrijit al unghiilor sale), dar şi de impresia neplăcută pe care o lasă celor din jur. În acest ultim caz e util să aşezi copilul în faţa unei oglinzi. Rezultatul poate să te surprindă.
- Angajează copilul în diverse activităţi care să-l ţină ocupat.
- Îndeamnă-l să facă un sport. Efortul fizic descarcă tensiunea nervoasă responsabilă de apariţia ticului.
- Îndeamnă-l să spună ceea ce simte, mai ales când ticul este asociat cu un eveniment traumatizant pentru el. Poate să o facă şi prin desen.
- Apelează la ajutor specializat – psiholog – în cazul în care observi că în ciuda eforturilor tale lucrurile nu par a se îndrepta.
