Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Cele mai frumoase dansuri romanesti

Cele mai frumoase dansuri romanesti

Atunci când vine vorba de tradiţii, România se poate mândri cu o cultură foarte bogată pe care o etalează cu mare mândrie străinilor care ne calcă pragul. Pe lângă obiceiurile din jurul sărbătorilor şi preparatele culinare delicioase ale României, ţara noastră deţine o listă impresionantă de dansuri tradiţionale româneşti de care ne bucurăm la nunţi, botezuri, festivaluri şi uneori chiar şi la zilele de naştere. Este foarte dificil să vorbim despre toate dansurile tradiţionale româneşti, deoarece ar trebui să acoperim circa 100 de dansuri diferite, dar vom trece în revistă cele mai populare, mai frumoase şi mai des întâlnite 4.

1.     Brâul este un dans popular specific multor zone din România, care are un ritm şi un model de execuţie diferit în funcţie de zona unde este practicat. În Muntenia, spre exemplu, brâul are un ritm foarte alert şi este în general dansat în cerc sau în pereche. Coregrafia în cerc presupune ca fiecare dansator să întindă mâinile pe umerii partenerilor din dreapta şi din stânga iar mişcările de dans se execută spre dreapta. Picioarele trebuie să fie uşor îndepărtate, cu ridicarea piciorului stâng spre cel drept şi vice-versa. Apoi, se execută trei paşi laterali cu piciorul drept. Mişcările sunt repetitive, dar urmărind un ansamblu format din dansatori cu experienţă, vei observa că ei pot executa şi câteva mişcări mai complexe.

2.     Sorocul provine din regiunea Banatului şi este un dans tradiţional românesc foarte complex din punct de vedere al dificultăţii de execuţie. Ritmica este complicată, el fiind iniţial executat numai de bărbaţi, recent fiind introdusă şi componenta feminină. Sorocul diferă şi el în funcţie de regiunea de provenienţă, existând sorocul de la Beregsăul Mare, sorocul de Jebel sau sorocul de la Felnac.

3.     Braşoveanca este un dans foarte des întâlnit la nunţi, fiind originar din zona Ardealului. Braşoveanca începe prn executarea unor paşi pe un ritm mediu, urmând ca pasul să fie grăbit pe măsură ce melodia înaintează. Pentru a dansa Braşoveanca, este nevoie de un spaţiul măricel deoarece se formează un şir indian de cupluri care se mişcă în acelaşi ritm. Partenerii stau apropiaţi unul de celalalt iar execuţia presupune păşirea de două ori înainte şi înapoi şi apoi schimbarea de locuri între parteneri. Braşoveanca este un dans foarte simplu de executat, astfel încât şi tinerii sunt atraşi spre ringul de dans când începe această melodie.

4.     Căluşarii este unul din cele mai frumoase dansuri tradiţionale româneşti cunoscut în lumea întreagă. În anul 2005 el a fost introdus de UNESCO în patrimoniul cultural nemuritor al lumii.  Acest dans are rădăcine sale adânci în cultura românească şi este un spectacol, ceva  mai mult decât un dans. El simbolizează vindecarea şi protecţia şi este specific sărbătorii Rusaliilor. Căluşarii colindă satele şi alungă spiritele rele prin puterea magică dobândită în timpul dansului. Este frecvent praticat în zona Olteniei şi a Munteniei.
 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus