Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Lifestyle > Cele mai potrivite flori pentru a fi facute cadou

Cele mai potrivite flori pentru a fi facute cadou

În epoca Victoriană, o dungă pe petala unei flori putea face diferenţa între o simplă prietenie şi o relaţie amoroasă. Astăzi, alegerea florilor pentru a transmite un anumit mesaj nu mai este atât de complicată, dar asta nu înseamnă că putem trimite cale la o zi de naştere dacă ele sunt flori asociate unui priveghi.

Naşterea/botezul unui copilhttp://localhost/femeia/wp-content/uploads/2014/08/21/id-10087757.jpg

Atunci când vine vorba de felicitările pentru o proaspătă mămică, este indicat să alegi florile preferate ale acesteia. Florile de sezon sunt o idee excelentă în această situaţie, dar trebuie să ai mare grijă cu privire la locul unde vei livra florile. Anumite mirosuri foarte puterice nu sunt recomandate dacă destinatara se află încă în clinică sau în spital. Aşa cum unei fetiţe i-ai cumpăra un body roz şi unui băieţel, unul albastru, aşa se procedează şi cu florile. Pentru fetiţe, optează pentru buchete de frezie sau boboci de trandafiri roşii sau roz. Pentru naşterea unui băieţel, sunt recomandate viorelele, anemonele sau panseluţele.

Pentru botez, este indicat să te orientezi către flori în culori cât mai vii, pastelate. Zilele de naştere ale micuţilor trebuie să atragă şi ele buchete viu-colorate, cu o explozie de nuanţe vii şi jucăuşe.

Intenţiile amoroase

Culori vesele sunt specifice zilelor de naştere şi aniversărilor. Atunci când vine vorba de exprimarea unor sentimente mai profunde, de afecţiune şi iubire, trandafiirii roşii vor rămâne emblema acestor emoţii. Buchetul de trandafiri roşii va înlocui mereu un ”te iubesc” de ziua îndrăgostiţilor. Lalelele, orhideele şi liliacul sunt alte flori ce exprimă romantism.

Zilele de naştere

Aici lucrurile sunt relativ simple: trebuie să optezi pentru un buchet care conţine florile preferate ale persoanei care îl va primi. Dacă nu ai cum să afli care sunt preferinţele sale, poţi opta cu încredere pentru un buchet cu flori de sezon, de preferinţă cât mai bogat şi împachetat într-un ambalaj colorat şi masiv. Pentru femei, paleta opţiunilor este mai largă, dar pentru bărbaţi este indicat să alegeţi un buchet frumos de garoafe.

Nunţile

Cu siguranţă te vei lovi de foarte multe păreri diferite dacă ceri un sfat cu privire la care sunt florile potrivite pentru a fi dăruite la o nuntă. Având în vedere că este un eveniment elegant, răspunsul logic şi cel mai simplu este că ai nevoie de flori elegante şi nobile, cum ar fi crinii, orhideele sau trandafirii. Pentru a ieşi în evidenţă, alege un buchet de flori care să fie alcătuit din preferatele miresei.

Sărbătorile religioase

Atunci când mergem în vizită la rude, la prieteni sau la altcineva decis să sărbătorească Crăciunul sau Paştele cu noi, aranjamentele florale sunt cea mai bună opţiune. Ele sunt extrem de apreciate în timp de sărbătoare şi dacă spaţiul o permite, gazda poate aşeza aranjamentul chiar pe masa unde vă veţi bucura de preparate împreună. Pentru Crăciun, crăciuniţele sunt cele mai frumoase flori. În caz contrar, trebuie să optezi pentru flori roşii, roz sau albe. Sărbătorile pascale te scot din încurcătură deoarece primăvara aduce cu o sine o sumedenie de flori numai bune de cadorisit.  Lalelele şi narcisele sunt perfecte, mai ales dacă decizi să optezi pentru un buchet mixt care să includă şi frezii.

Priveghiul/înmormântarea

Oricât de sobru ar fi acest subiect, sunt momente în care suntem nevoiţi să luăm parte la un asemenea eveniment. Calele sunt de departe cele mai potrivite flori pentru asemenea momente, dar garoafele rămân şi ele o opţiune clasică în aceste situaţii. Nu uita să alegi un număr par de flori.

 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus