Esti aici

Viena, altfel

Ce-am observat în vizita-fulger în oraşul lui Mozart, Gothe, Klimt şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Arnold Schwarzenegger? În primul rând, zâmbetul foarte larg şi foarte sincer al tuturor celor cu care îţi intersectezi privirea. În al doilea rând, indiferent de vârstă, postura verticală şi ţinuta impecabilă a vienezilor. În al treilea rând, umorul fin şi punctualitatea desăvârşită. În fine, marea de turişti din toate colţurile lumii, pentru care Viena rămâne un oraş veşnic în sărbătoare, indiferent de luna din calendar. Iată cinci activităţi de bifat pentru a te îndrăgosti iremediabil de celebrul oraş dunărean:

 

1. Plimbare cu trăsura

Poţi închiria o şaretă din Piaţa Sfântului Ştefan (situată în centrul Vienei, unde se află şi catedrala cu acelaşi nume), din Piaţa Eroilor, Piaţa Albertina sau din faţa Teatrului  Naţional. Circuitul scurt durează aproximativ 20 de minute şi costă 55 de euro, iar circuitul complet (în jur de 40 de minute) ajunge la 80 de euro. 

2. Lecţii de gătit

Ca să parafrazez un celebru show culinar, dar cu mici modificări, eu m-am simţit ca-n raiul bucătarilor atunci când am aterizat în bucătăria celor de la Die Kochschule (ichkoche.at), unde se ţin periodic lecţii de gătit pentru amatori, aşa, ca mine. Satisfacţia de-a savura bucate alese, preparate de tine, sub atenta îndrumare a chef-ilor, e nepreţuită!
 

3. Grădina zoologică Schönbrunn

Este cea mai veche din lume şi a fost aleasă de trei ori drept cea mai frumoasă din Europa. Atracţiile principale sunt Pavilionul pădurii tropicale, parcela dedicată Americii de Sud şi Orangeria, noul cămin al urangutanilor din Viena.
 

4. Acasă la Sisi

Dacă tot eşti în zonă, nu ai cum să ratezi Palatul Schönbrunn, cea mai populară atracţie turistică a Vienei, fosta reşedinţă imperială de vară, cu 1441 de camere, toate în stil rococo, a monarhilor din familia Habsburg. În 1830, aici s-a născut împăratul Franz Joseph, cel care s-a căsătorit cu Sisi, fermecătoarea împărăteasă a Austriei.
 

5. Spectacol hipic

În show-ul „A tribute to Vienna“, într-o ambianţă barocă, luminată de candelabre uriaşe, lipiţanii de la Spanish Riding School (www.srs.at/en) dansează graţios în acordurile muzicii lui Mozart, interpretată de Vienna Boy’s Choir. Preţul unui bilet: începând de la 47 la 130 euro. Loc în picioare: 23 euro. 
 
 

City-break vienez

Pass-ul Vienna Card este o opţiune avantajoasă şi comodă ‒ îl poţi cumpăra online, beneficiezi de transport gratuit şi de reduceri la peste 210 de obiective turistice si evenimente. Cazează-te prin agenţia Perfect Tour (www.perfect-tour.ro) la Hotel Stefanie Wien 4* (de la 173 euro/persoană/3 nopţi/cameră dubla  cu mic dejun inclus sau la Hotel The Levante Parliament 4.5*(de la 182 euro/persoană/3 nopţi/cameră dublă cu mic dejun inclus). Bilet de avion Bucureşti -Viena –Bucureşti: de la 141 euro/persoană. 
 

 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus