Esti aici
Femeia.ro > Vedete > Ana Baniciu: M-am născut sub o stea norocoasă

Ana Baniciu: M-am născut sub o stea norocoasă

Independentă, motivată, cultivată, fără frustrări și prejudecăți: așa este Ana Baniciu. Actriță, cântăreață, o fată curajoasă care mizează pe puterile și pe talentul ei, fiica lui Mircea Baniciu este de o sinceritate uluitoare nu doar în acest interviu, ci mai ales cu ea însăși.

Vocea, charisma, felul liber și frumos de a privi viața o fac specială.

Privilegiu sau dezavantaj să porți un nume celebru, Baniciu?

Depinde cum privești și dacă pui preț pe ce zice lumea… E o mândrie să porți un nume celebru, dar este greu să stai în umbra unui tată celebru. Am fost nevoită de cele mai multe ori să muncesc mai mult pentru că gura lumii spunea: „E fata lui Baniciu, de aia a ajuns acolo”. Numele meu este motivul principal pentru care îmi doresc să evoluez frumos, fără să mai demonstrez nimănui nimic, îmi doresc să îmi demonstrez mie că sunt o femeie puternică și că merit tot ceea ce mi se întâmplă, pentru că toate roadele vin în urma muncii mele de ani de zile. Toate acestea se cuantifică la un moment dat.

Mă bucur din suflet când fani de-ai tatălui meu mă opresc pe stradă și îmi spun: „Noi ne-am trăit toată tinerețea, cei mai frumoși ani, pe muzica tatălui tău și copiii noștri sunt fanii tăi, te urmăresc peste tot și te îndrăgesc“. M-am născut sub o stea norocoasă, într-o casă în care zilnic ne treceau pragul artiști… Cum să nu vrei să devii și tu unul?

Mai toate articolele despre tine încep cu „frumoasa Ana Baniciu“. Dacă ți-ai face o descriere, care crezi că sunt atuurile tale?

Încerc să fiu un om frumos, nu vorbesc de latura fizică. Eu sunt de părere că ceea ce e în interiorul nostru se vede imediat și în exterior și cred că oamenii cu suflet frumos transmit asta, prin energia lor. Cred că mai degrabă sunt o femeie puternică, un om care a trecut prin multe experiențe mai bune sau mai puțin bune și care reușește cumva să meargă mai departe mereu cu zâmbetul pe buze. 

A fost importantă școala în devenirea ta?

Evident că școala este importantă, dar cred că „școala vieții” și experiențele trăite în copilărie și adolescență cântăresc infinit mai mult.   

Eu nu am fost un elev de zece și nici nu mi-am dorit asta niciodată pentru că, de mică, mi-am dorit să trăiesc cu ochii deschiși, să văd dincolo de aparențe și să înțeleg esențialul, restul mi se părea plictisitor. La școală am învățat și m-am concentrat în momentele esențiale, în momentele când „ardea”, și mi-a ieșit de fiecare dată. Ai mei m-au dat la grădinița germană, la îndrumarea lui Ducu Bertzi și Cristi Minculescu, care aveau copii la Școala Germană, și așa am învățat, fără să vreau, germană. Au urmat școala, liceul și facultatea tot în germană, dar ce îmi plăcea mie cel mai mult erau școlile extra pe care le-am făcut… Școala de Muzică (secția pian), Școala de Televiziune și Film, orele de canto, corul cu care am avut șansa să colind prin toată lumea. 

Ai avut dintotdeauna un plan B de viață?

Planul meu B a fost și rămâne limba germană, pentru că sunt conștientă că aș putea oricând să mă angajez într-o corporație sau o firmă unde să utilizez această limbă. Am mulți colegi de generație care asta fac acum, mulți au plecat în Austria sau Germania la facultate și au rămas acolo. Nu mă văd făcând asta vreodată, cred că pentru mine este un coșmar, dar știu că există un plan B și asta îmi dă o stare de confort pentru că, evident, am trecut prin momente grele în carieră și au fost clipe în care m-am gândit că poate trebuie să fac altceva, însă nu m-am oprit și am continuat să mă îndrept către ceea ce îmi doresc cu adevărat.

Cum a început dragostea pentru cântec?

Nu îmi amintesc momentul în care a început cu adevărat dragostea pentru muzică, pentru că eram foarte mică, iar tata avea un studio în casă, studio din care mereu se auzea muzică. Eu stăteam tot timpul pe capul lui și cântam pe fundal… toate înregistrările din acel studio sunt, cu siguranță, cu o mică Ana undeva „pe spate”. Tata nu prea și-a dorit ca eu să-i calc pe urme și acum înțeleg că a vrut să mă ferească de multe, pentru că industria muzicală este ușor nesigură, azi ești, mâine nu mai ești. Iar el consideră că este foarte greu, mai ales pentru o femeie care vrea să aibă și familie la un moment dat. Mama însă a fost cea care și-a dorit mult să fac asta și a fost, pas cu pas, alături de mine și tot ea a fost cea care m-a dus la Corul Allegretto, la 5 ani. Acolo am avut doi profesori care mi-au devenit părinți în perioadele în care colindam lumea în lung și în lat. Lor le sunt recunoscătoare pentru cele mai frumoase amintiri din copilărie, pentru toate regulile de bune maniere și toate sfaturile date, pentru că m-au format ca om. Am făcut multe școli în domeniu și multe ore de canto, de actorie, dar cred că cea mai importantă a fost practica. Am trăit 4 ani în TVR, unde am lucrat la un proiect al lui Titus Munteanu. Și, cu toate că aveam 13-14 ani, am înțeles ce înseamnă televiziunea, cumva m-am și îndrăgostit de televiziune și mi s-au deschis alte orizonturi.

Mărturiseai undeva că ai avut dintotdeauna o libertate în a alege. Nu te-ai temut că poți dezamăgi, chiar și pe tine însăți.

Da… Tata m-a lăsat mereu liberă, în contextul în care știa că mama este acolo pe poziții mereu și că nu îi scăpa nimic. Practic, a fost mereu liniștit, având încredere și știind că sunt în siguranță. Sunt încăpățânată și asta îmi reproșează mama mereu, pentru că eu sunt genul de om care poate spune „bine, bine” și tot ca el face, pentru că așa simt. De multe ori m-am ars, însă am făcut-o asumat. Merg foarte mult pe intuiție și sunt sigură că asta m-a salvat de multe ori, pentru că reușesc să citesc foarte bine oamenii și intențiile pe care ei le au cu mine. Cred că asta este cea mai grea luptă, lupta cu tine, și până acum nu m-am dezamăgit pentru că am știut și de ce am făcut greșit anumite lucruri.      

Pe când aroma de primăvară te va inspira pentru un nou single?

Anul trecut m-am „căutat” în ceea ce privește muzica, pentru că, după atâția ani, atâția oameni cu care am lucrat, atâtea studiouri și atâtea păreri, efectiv eram confuză și nu știam ce îmi doresc de la mine… muzical. M-am concentrat mai mult pe proiectele de televiziune și mi-a plăcut tare mult, am pus suflet, însă tot muzica rămâne prima iubire, iar anul acesta am știut din prima clipă că este despre muzică.

Stau aproape zilnic în studio, m-am apucat de scris și ne pregătim de lansarea noului single, care este o bucățică din sufletul meu și pe care abia aștept să îl lansez. Îmi doresc ca în acest an să am și câteva colaborări cu artiști pe care îi îndrăgesc și îi admir, iar în martie, se va lansa și filmul de lung metraj „Faci sau taci“, pe care l-am filmat vara trecută și abia aștept să îl vedeți în cinematografe.

Îmi place solidaritatea feminină a familiei tale: o bunică modernă, o mamă frumoasă care te-a sprijinit cu tact și inteligență întotdeauna. E important să ai modele feminine în viață?

E important să ai modele, dar, în esență, să rămâi TU așa cum ești, așa cum simți să fii. Eu am trăit cu mama, care m-a crescut foarte frumos, zic eu, și bunica, fostă profesoară de limba română și director de școală, niciodată severă cu mine. Bunicii m-au răsfățat cel mai tare mereu. Mama a încercat mereu să mă aducă cu picioarele pe pământ, rareori mi-a spus că e mândră de mine sau că sunt cea mai cea, așa cum spun majoritatea părinților despre copiii lor, și cred că asta m-a făcut atât de puternică și independentă.   

E clar, Mircea Baniciu are un rol important în ceea ce ești. Te-ai gândit să faci o piesă împreună cu tatăl tău?

Toată lumea mă întreabă asta de ani de zile, și eu, la rândul meu, îl stresez pe el în legătură cu piesele. Îmi doresc un întreg album alături de el, nu doar o piesă, și ne apucăm anul ăsta de lucru. Taică-miu vine din altă generație și mi-ar plăcea din suflet să putem face o fuziune între cele două generații. Eu am mai cântat cu el chiar și pe scena Sălii Palatului și este o amintire pe care am s-o port mereu în suflet. Dar e greu până ne apucăm de lucru; după ce vom începe, nu ne mai oprește nimeni, sunt sigură de asta!

Ești licențiată în administrația afacerilor. Mai lucrezi pentru Halfstore.ro?

După ce am terminat proiectul „Pariu cu viața – Lala Band“, a fost o perioadă de pauză, o perioadă în care trebuia atât eu, cât și ceilalți colegi ai mei să ne reinventăm, ceea ce a fost extrem de greu. În perioada aceea, pusesem niște bani deoparte și, terminând și facultatea în domeniu, am zis să îmi fac o mică afacere, alături de o prietenă. A fost o experiență grea, din care am avut extrem de multe de învățat și din care am ieșit mult mai responsabilă. După un an și jumătate, ne-am hotărât să închidem, pentru că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și pentru că eu neglijasem total ceea ce voiam cu adevărat să fac, muzica. Acela a fost momentul în care am zis stop și am revenit la ce mă făcea fericită cu adevărat. Îmi doresc, peste ceva vreme, să îmi mai deschid un business, în momentul în care am să fiu pregătită și am să știu exact ce este de făcut și în ce fel. Ideea există, dar e secretă.

Ești cochetă și ai un aspect îngrijit. Cât timp îți rezervi pentru tine și ce faci pentru asta?

Sunt o fire extrem de grăbită în general. La capitolul shopping sunt exact ca un bărbat, nu pierd vremea în magazine, caut strictul necesar și am plecat. Nu uit să mă îngrijesc, pentru că asta înseamnă timp cu mine, pentru mine și încerc să nu trec peste asta. Un lucru foarte important îl reprezintă încrederea în mine, iar felul în care arăt sau în care mă prezint la un eveniment cântărește mult la capitolul încredere. Dacă mă simt bine în pielea mea, pot muta munții din loc și asta se vede din momentul în care intru într-o încăpere și toți ochii sunt asupra mea, pentru că radiez și eman energie bună și ceea ce sunt eu în interior.

Șofezi? Cât de utilă e mașina și cum te descurci în trafic?

Wow, toți prietenii mei mă ceartă că încă nu mi-am luat permisul. Am făcut școala, dar nu m-am dus la examen și sunt o enigmă pentru cei apropiați, însă cred cu tărie că fiecare lucru se întâmplă la momentul lui și că până acum nu cred că am fost pregătită pentru asta. Acum m-am reapucat de ore de condus și anul ăsta, pentru că mă și mut în casă nouă, am neapărată nevoie de mașină.

Ești dependentă de sport, telefon, fotografii și rețele sociale?

De sport și telefon da, sunt dependentă și recunosc. Petrec multe ore pe rețelele de socializare și îmi place să interacționez cu tot felul de oameni noi, să le transmit energia mea bună și să fiu reală, să fiu eu pentru că e foarte greu în ziua de azi, la câte ambalaje sunt în jurul nostru, e din ce în ce mai greu să fii iubit pentru ceea ce ești tu cu adevărat. Și am câțiva prieteni care mă trag de urechi când mă văd schimbată, când văd că nu e Ana aia pe care o știu ei… E greu să rămâi tu, dar la asta lucrez zi de zi.

Sportul este în viața mea de aproximativ 6 ani și a devenit un mod de viață. Nu spun niciodată nu unei invitații la orice fel de mișcare sau sport și încerc să ajung la sală cât de des pot. 

A apărut bărbatul din povești?

Încă nu și nici nu îl caut, doar îl aștept. Are taică-miu un vers: „Ce va fi să fie mâine, mâine vom vedea“, cred că toate se întâmplă cu un motiv și toate vin la momentul potrivit, momentul în care ești pregătit să trăiești și să primești. Până în acel moment, mă bucur de experiențele pe care le trăiesc, îmi spun morala și merg mai departe. 

Ce aștepți de la primăvara asta. Ce simți când vezi primul ghiocel?

Primăvara pentru mine înseamnă un nou început. Mereu am simțit asta și de data asta simt că o să fie cu mulți ghiocei înfloriți și cu multă bucurie. Mă bucur de culori și de natura care renaște și visez cu ochii deschiși, pentru că asta este o mare plăcere de-a mea: să visez nu doar atunci când dorm.

  

Material apărut în numărul de martie 2019 al Revistei Femeia.

Text: Ivana Iancu

Foto: PR, arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns