Esti aici
Femeia.ro > Din viață > Tatiana Ernuțeanu sau poezie în vreme de pandemie

Tatiana Ernuțeanu sau poezie în vreme de pandemie

Chiar înaine de declanșarea restricțiilor, urgențelor și panicilor cu care trăim azi, în vreme de pandemie, Tatiana Ernuțeanu trăia febril (la modul figurat…) așteptarea lansării primei ei cărți, un volum de poezie care urma să aibă parte de o festivitate la Librăria Humanitas Cișmigiu. Însă destinul a hotărât altfel și cartea ei Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra (editura Eikon) s-a lansat virtual…

Titlul mi-a părut poetic, dar și profetic pentru vremurile noastre dominate de teama de moarte și de aceea am ținut să stau de vorbă cu autoarea, pe care o cunoșteam mai de mult ca om de PR, om de lume, intelectual, influencer, un model feminin care mi-a amintit totdeana de grația pariziană.

Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra

Ce face poezia în viața noastră? Încearcă să îmi răspunzi dedublându-te: ce ar fi răspuns Tatiana pe 1 martie, când plănuiam să ne vedem la o cafea, și ce răspunde Tatiana acum?

Acum și atunci, și întotdeauna, poezia ar trebui să fie ca o perfuzie care ți se pune pentru a te întări, chiar dacă inițial are efect secundar de a te sensibiliza. Lectura poeziei, în genere, este pentru mine un transfer, o modalitate prin care trăirile tale pot primi un ecou. Ideea este să ai răbdare, disponibilitate să-l cauți pe acel poet care să întâmpine așteptările tale.

Uite, eu nu sunt receptivă la poezia cu tentă optimistă, la poezia clasic-romantică, nu-mi place să mă întâlnesc cu veselia în poezie. Îmi pare o întâlnire inoportună. Eu vreau realism în poezie, dar vreau și metaforă, vreau cuvinte simple, dar și construcție poetică.

Pentru aceasta perioadă, aș spune că poezia ar putea fi o destinație pe care oamenii să o frecventeze mai des.

 

Ce te întristează și ce te înveselește? Înainte și acum.

Paradoxul e că eu pot fi fericită și tristă în același timp. Plânsul îmi dă o oarecare voluptate, o fericire cumva.. .la fel cum îmi dau o emoție foarte intensă unele lucruri sordide, găunoase, triste, pierdute…

Muzica mă ajută. Mă întregește, mă întoarce, mă îndurerează, dar îmi dă și zvâc, forță, speranță…

Am niște puncte sensibile ca oricine. Mă sfâșie ochii bătrânilor. Au un soi de vulnerabilitate, de ezitare, ceva de copil care are nevoie de susținere, dar și o mândrie, o încăpățânare de a nu o accepta ușor.

 

Tu cum ai ajuns să scrii poezie?

Primele poezii le-am scris în studenție. Au curs de la sine, ca o consecință a faptului că simt mult. Poezia îți dă ocazia să spui ce simți, voalat. E drept că te divulgă, dar o face subtil, printre rânduri. Eu nu am pus preț pe estetica poetică, ci pe sinceritate și autentic. E foarte realistă poezia mea. Sunt poeme de dragoste, e adevărat, dar eu am mitizat și demitizat dragostea, așa cum a observat și poetul Ioan Es. Pop, am dat cu ea de pereți, am idealizat-o, am luat-o la mișto, am taxat-o așa cum, de fapt, și ea a făcut cândva cu mine.

Scriitorul Vianu Mureșan a spus că de aici și forța poeziei mele. Chiar a inventat și o noțiune pentru poeziile mele: “deromantizare”. Mi-a spus că suferința mea, reiterată, se amplifică cu fiecare amintire, deși pentru mulți ar putea fi interpretată ca fiind o detașare.

 

Ai modele, surse de inspirație? Cum ți-ai defini poezia?

Am foarte mulți poeți care îmi plac, dar nu îmi iau niciodată modele, scriu așa cum percep eu realitatea. Și realitatea, din punctul meu de vedere, se admite și nu se cosmetizează. O vezi urâtă, așa o exprimi. Poezia este o extensie a ta.

Despre poezia mea tot ce pot să spun cu certitudine e că s-a cerut scrisă. Am un vers într-unul dintre poeme care spune așa “oamenii nu funcționează cu fise/poeziile mele nu mint”. Volumul meu nu e ficțiune, e o electrocardiogramă a unei perioade din viața mea. Referindu-mă la genul în care ai putea să o încadrezi, tot poetul Ioan Es. Pop a spus că pare că deține toate tehnicile, de la avangardiști la moderni și postmoderni.

 

Cum suporți izolarea? Îți lipsește mult viața socială de dinainte?

Eu sunt destul de solitară. Îmi place să petrec timp cu mine și cu cei câțiva foarte apropiați mie. Acum, însă, îmi lipsește totul. Mi-e dor de cele mai banale chestii. Mă tem chiar că izolarea asta o să mă facă să devin, după, o tipă supersociabilă, chestie de care mă tem din nou, mi se pare că nu m-ar avantaja. Mă iau la mișto acum. Fără îndoială mă simt, așa cum spunea Bukowski, singură laolată cu toată lumea, dar eu în genere, mă simt așa…

 

Cum mai vorbești cu mama ta, de care știu că ești foarte legată?

Vorbim foarte des la telefon, zilnic, de câteva ori  Mama este o femeie solară, din gândurile ei răzbate întotdeauna lumina. Eu sunt opusul, ca să citez un amic, sunt “opusul la firesc”. Am nevoie de echilibrul ei, de la distanță, eu am nevoie de rădăcini, iar mama este ultima mea rădăcină… Eu nu mai am pe nimeni din familie, în viață. În plus, am o mare hibă, mă deschid greu în fața oamenilor, iar, atunci când o fac, mă atașez profund și vreau să știu că acel om nu va pleca din viața mea niciodată, va fi prietenul-etern, mon bel ami.

Sunt foarte idealistă și caut prietenii de tipul acelora rare, știi… oamenii aceia care nu-și vorbesc toată ziua, dar care se simt de undeva din umbra distanței???? Eu nu dau explicații și nu-mi place să cer explicații, vreau să fiu intuită. Cineva mi-a spus odată, cu dragoste, că sunt o pedeapsă. Completez: „și una foarte incomodă”!

 

Ai mai scris ceva în zilele astea?

Nu. M-am ferit. A fost o profilaxie emoțională. Dacă aș scrie acum, m-aș apleca cu mai multă profunzime asupra stării, momentului, contextului și nu mi-ar face bine. M-aș analiza și aș simți mai intens lucrurile și consider că e momentul să-mi aplatizez trăirile.

 

Ce-ți lipsește în zilele astea și ce te-au mai făcut să descoperi despre tine și despre lume?

Îmi lipsește libertatea în sine. Mi-este dor de tot.

Zilele acestea am descoperit ce ușor poți învenina pe Facebook, am descoperit lejeritatea cu care distribuim știri neverificate ( spre exemplu, un doritor de atenție poate pune o poză de acum 5 ani cu o piață plină și cu nonșalanță să spună… e de azi-dimineață- și gata… 1000 de share-uri, critici, acuzații, moraliști…). Am mai descoperit câtă ură nejustificată și lipsă de înțelegere există la adresa bătrânilor și da, știu să fac diferența între cei care o spun spre binele lor și cei care o spun cu patimă, am mai descoperit persoane cu reputație care se dau în spectacolul elucubrațiilor, nimic nou de altfel, pentru că multe dintre acestea sunt “experți contextuali”, am descoperit că tăcerea e obositoare. Am descoperit că oamenii nu mai au modestie și că, în schimb, au multe certitudini. Nu mai există măsură, filtru, bun-simț.

 

Ce ai recomanda unei persoane singuratice acum? Dar unei persoane sociabile?

Indiferent din ce tabără facem parte, ne este la fel de greu să ne găsim astăzi resurse. La un moment dat, cărțile, televizorul, laptopul, gătitul devin insuficiente. Începi să le urăști. Mai cu seamă că se repetă și a doua zi.

În schimb, cred că această perioadă, care ne pune în stand-by, ar putea să ne ofere momente de introspecție, care să ne ajute în dezvoltarea noastră. Poate că oamenii vor învăța empatia, vor aprecia mai mult ceea ce au, vor învăța modestia și umilința, lecții pe care astăzi viața ni le predă intens, vor ști să facă diferența între lucrurile cu adevărat importante și ifose.

 

Sunt suficiente internetul, telefonul și alte mijloace electronice pentru a comunica?

Într-o perioadă de normalitate, firește că nu. În contextul de astăzi, probabil că toate cele enumerate de tine sunt un soi de surogat pentru a nu te distanța cu totul de semeni. Eu prefer telefonul, mi se pare mai putin impersonal.

Cred că în aceste momente ar trebui să ne sunăm și să ne spunem mai des “tu ce faci?”. Ne-am simți poate mai solidari și mai puțin singuri.

 

Cum vezi evoluția industriei imaginii și comunicării în general?

Totul este foarte schimbător. Oricum, însă, comunicarea ar trebui să vină să susțină asteptările consumatorilor. Ultimele studii spun că tinerii nu mai reacționează la ideea de perfecțiune, ci la cea de autentic. Cred că era publicității agresive a cam apus. E nevoie de o abordare mai personală, poate mai ludică, mai emoțională, un fel de seducție intelectuală, din partea companiilor. E nevoie de un conținut realist, credibil, onest. Nu îi adaugi unui produs calități pe care nu le are, doar ca să fii în grația brandului, căci pe termen lung îi faci un deserviciu. Să spunem că produsul va fi cumpărat  odată, iar dacă acele calități sunt inventate, produsul va rămâne apoi la raft. Mulți cred că poți vinde iluzii la nesfârșit, doar cu “ornamentica” de instagram autohtonă. Un exemplu amuzant: influenceri care ne îndeamnă la lectură, îmbrăcați de stradă, ferchezuiți, citind în picioare, în poziții statuare… căci, nu? așa se citește!

Eu sper într-o comunicare onestă, emoțională, senzorială, căci doar așa generezi memorabilitate.

 

Ce poezie le dedici cititoarelor noastre?

Noi am fost acordeoane ce cântau sfâșietor pe Olari

42 de ani

la vârsta asta unii sunt deja bunici

alții așteaptă ca Anna Mary Robertson să termine de vândut cartofii prăjiți

să împlinească 76 de ani să se apuce de pictură

Eu plătesc rate la casă până în 2023 și cu toate astea

nu-ți iau chirie pe locul din spatele coastelor

Poate că n-am fost mai buni ca alții

pândindu-ne prin sticla de borcan

distorsionează

Poate că am fost mai buni ca alții

mângâindu-ne

prin vitrine

Noi am fost acordeoane murdare, ce cântau sfâșietor pe Olari

schelete timide ce se amuzau că au aceleași oase subțiri

clovni care își împrumutau tricourile cu dungi și se mirau că mărimea era aceeași

Ne-am lăsat inimile la vedere ca să aibă de ce să râdă lumea

și noi, unul de altul, le-am ascuns

Decenți, tăcuți, mergem cu radiografia nefericirii în mână

ca un premiu pe care n-am fi vrut să-l primim dar îl păstrăm

ca scuză pentru fețele noastre de morți vii

15.00 pm

Constat

o vară din care au lipsit toate zilele.

 

Pe Tatiana o puteți găsi și pe blogul ei:  www.thehotspotgirl.com

Text: Roxana Melnicu

Foto: arhiva personală

 

Comments

comments

Lasă un răspuns