15 minute pe zi pentru un abdomen de invidiat

15 minute pe zi pentru un abdomen de invidiat

Abdomen de invidiat în numai 15 minute pe zi? E greu de tonificat, dar cu voinţă, poţi obţine însă rezultate incredibile, chiar dacă ai trecut printr-o sarcină. 

Orice antrenor de fitness sau aerobic îţi va spune că abdomenul se construiește, înainte de toate, în bucătărie. Este foarte important să mănânci sănătos ca să topești surplusul de grăsime. Degeaba petreci două ore pe zi lucrând abdomenul dacă mănânci după aceea cartofi prăjiţi și ciocolată. Așadar, primul pas nu se negociază: trebuie să consumi multe legume, verdeţuri, proteine de calitate (din pește, carne slabă, leguminoase) și să excluzi mâncărurile grase și calorice din meniu. Apoi, sportul intră în scenă!

Citește și: Antrenamente scurte, dar eficiente, pe care le poți face acasă

Perseverenţa este cheia
pentru a obține un abdomen de invidiat

E surprinzător, dar nu abdomenele clasice sunt cele mai eficiente pentru tonificarea acestei zone. Îţi arătăm 3 exerciţii prin care, dacă le faci cu rigurozitate doar 15 minute în fiecare zi, îţi vei defini musculatura abdominală, dar și pe cea a spatelui. O rutină perfectă pentru dimineaţă, după trezire.

1. Stai în planșă, cu sprijin pe palme, poziţionate în dreptul umerilor, și corpul perfect aliniat. Coboară pe antebraţe și ridică-te în poziţia iniţială, menţinând abdomenul contractat. Repetă.

1 minut x 5 serii sau 30 secunde x 10 serii

2. Din poziţia planșă, ridică pe rând câte o mână și piciorul opus, apoi adu-le înapoi, coordonând mișcarea.

1 minut x 5 serii

3. Stai întinsă pe spate, cu mâinile pe lângă corp. Ridică picioarele îndoite la 90 de grade, împinge-le înainte și trage din nou genunchii spre piept. Repetă.

1 minut x 5 serii

Citește și: Exerciții ușoare, dar eficiente, pentru brațe tonifiate

Text: Andreea Cohuţ

Sursă foto: iStock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp