3 ponturi pentru o petrecere de cununie reușită

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
3 ponturi pentru o petrecere de cununie reușită

Felicitări! Eşti pe cale să îţi uneşti destinul cu alesul inimii tale şi să începeţi o viaţă minunată împreună. Primul pas este reprezentat de cununia civilă, eveniment ce se cere organizat astfel încât să va ajute să adăugaţi amintiri de neuitat poveştii voastre de dragoste.

Iată trei ponturi pentru că petrecerea de după starea civilă să fie memorabilă şi, în plus, la finalul serii, să ai cele mai frumoase şi reuşite fotografii.

Locaţia. Da, probabil ai auzit deja de câteva ori că este foarte important să alegi un loc potrivit, cu o poziţie bună, cu un decor minunat şi nu în ultimul rând cu preparate foarte gustoase. Un restaurant nuntă trebuie să le aibă pe toate acestea şi, în plus, trebuie să se încadreze perfect în povestea ta. Poţi alege de exemplu un restaurant tradiţional de lux, care să ofere invitaţilor tăi o experienţă culinară unică. În funcţie de specificul localului pentru nuntă ales îţi poţi alege apoi şi ţinută, care să fie în ton cu decorul şi cu atmosfera generală.

Tot pentru fotografii este şi cel de-al doilea pont: ţinută. Rochia ta de la petrecerea de cununie va fi admirată de toată lumea prezenţa, deci trebuie aş fie cu adevărat specială. Poţi alege unul dintre sutele de modele de rochii lungi de seară, care te vor transformă într-o adevărată regina a petrecerii. O rochie de seară, fie ea strânsă pe corp sau nu, cu spatele gol sau cu un decolteu mai adânc, conferă o notă de elegantă şi, în plus, avantajează toate siluetele.

Machiajul este la fel de important în această zi, cu atât mai mult cu cât el va trebui să reziste toată ziua pe faţă, eventual cu câteva mici retuşuri făcute în grabă. Ochii sunt cei care necesită o atenţie deosebită, căci retuşarea lor este mai dificilă, dar şi pentru faptul că, ţinând cont de încărcătură emoţională a momentului şi a întregii zile, lacrimile pot apărea oricând.

Pentru a scapă de grijă rimelului care se întinde pe faţă şi ne strică nu numai machiajul ci şi starea, recomandarea e să apelaţi la aplicarea de extensii de gene false fir cu fir. Tot mai frumoase şi cu un aspect tot mai natural, genele false se integrează perfect în fizionomia fetei şi ajută la conturarea unei priviri foarte feminine. Extensiile de gene trebuie puse într-un salon specializat, unde un profesionist va face cea mai bună alegere pentru a a-ţi scoate în evidenţă trăsăturile şi pentru a masca eventualele mici defecte.

Sursă foto: 123rf.com

Text: Robert Ivan

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 18 iunie 2026
De Ioana Bucur | 18 iunie 2026

Întâlnirea dintre Emmanuel Macron și Donald Trump, desfășurată în decorul spectaculos al Palatului Versailles, a fost analizată nu doar din perspectivă politică, ci și prin prisma limbajului nonverbal și a detaliilor de protocol. Iar cea care a atras atenția multor observatori a fost Brigitte Macron. Prima Doamnă a Franței a avut o apariție impecabilă la […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 17 iunie 2026
De Ioana Bucur | 17 iunie 2026

Diferența de vârstă dintre parteneri este un subiect care stârnește de mult timp curiozitate și dezbateri. În timp ce unele cupluri au vârste apropiate, altele demonstrează că iubirea poate depăși cu ușurință diferențe de 10, 15 sau chiar 20 de ani. Dar există, totuși, o diferență de vârstă care favorizează armonia și satisfacția într-o relație? […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp