4 tendințe de modă care pot dăuna sănătății

4 tendințe de modă care pot dăuna sănătății

Tendinte de moda daunatoare? Ei bine da! Deși moda ar trebui să ne dea încredere și să ne facă să ne simțim bine în propria piele…

 

De la crinolină, perucă și corset la jeggins, coadă de cal, pantofi stiletto. Moda e schimbătoare, categoric, dar are și un aspect statornic: indiferent de epocă, a strecurat în viețile noastre și tendințe incomode sau de-a dreptul chinuitoare. Da, unele accesorii ne ajută să arătăm mai bine, dar merită oare ca, în numele frumuseții, să suferim sau să ne pun sănătatea în pericol? Citește și decide.

Blugii strâmți

Subliniază frumos formele, dar purtarea lor regulată sau pentru perioade lungi poate afecta jumătatea inferioară a corpului. Presând mușchii și nervii, jeanșii strâmți (tip jeggins) pot provoca amorțeli, furnicături, slăbiciune în picioare. În plus, favorizează infecția cu candida.

Citește și: Mituri false despre modă de care să nu mai ții cont

Tocurile cui

Au intrat pe piața modei în anii ’50, când femeile își celebrau feminitatea și redobândirea libertății, în perioada postbelică. Tocurile înalte însă obligă corpul la o poziție nenaturală, ceea ce duce la dureri de spate. În plus, purtate în mod repetat, pot modifica structura mușchilor și tendoanelor, dau dureri de picioare, agravează monturile, predispun la entorse.

Cocul și părul prins în coadă

Să-ți prinzi părul este un mod simplu și rapid de a-ți aranja podoaba capilară, dar ai grijă: dacă îl strângi prea tare și foliculii piloși sunt forțați, poate apărea așa-numita alopecie de tracțiune, care duce la pierderea permanentă a firelor de păr. Soluția e simplă: strânge părul astfel încât să nu simți niciun disconfort sau tensiune la nivelul scalpului sau rădăcinii. Durerile de cap sunt un alt posibil efect secundar.

Manichiura cu gel

În ultima vreme, tot mai multe femei aleg gelul de manichiură în locul ojei. Totuși, expunerea în exces la lumina ultravioletă care usucă unghiile poate produce fotoleziuni ale mâinii, care cresc riscul apariției petelor brune de bătrânețe și a cancerului de piele. Cât privește sănătatea unghiilor, acestea devin moi și friabile chiar și în cazul manichiurii semipermanente.

Citește și:

Text: Angelica Cîlțan

Sursă foto: iStock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp