9 motive pentru care ar trebui să adopți un cățel

9 motive pentru care ar trebui să adopți un cățel

Adăposturile pentru animale sunt mai pline decât oricând și, din păcate, multe persoane încă preferă să cumpere animale de companie în loc să adopte. Totuși, există câteva motive pentru care e de preferat să salvezi un cățel decât să îl achiziționezi din petshop, pe care ți le vom prezenta în continuare.

Are multă iubire de oferit

Animalele din adăposturi au avut o viață grea și tristă. Fie s-au născut direct pe stradă, unde erau înconjurați de pericole și nu aveau suficientă mâncare, fie au fost abandonați de către stăpânii în care aveau încredere. În plus, oricât de bun ar fi un adăpost, animalele de acolo sunt înghesuite și nu primesc atenția de care au nevoie. Astfel, un asemenea cățel va fi cu adevărat salvat și vei fi uimită cât de mult îți va mulțumi pentru gestul tău.

Faci economii semnificative

Atunci când cumperi un animal de la petshop sau de la un breeder, ești nevoit să scoți o sumă frumușică din portofel. În schimb, adoptând de la un adăpost nu vei cheltui niciun ban.

Poți alege un câine de orice vârstă

Chiar dacă puii sunt drăguți, multe persoane nu vor să își bată capul cu educarea acestora: trebuie învățați să nu își facă nevoile în casă, să nu roadă pantofi etc. Un câine adult însă va știi deja aceste lucruri, mai ales dacă a fost abandonat de foștii stăpâni.

Ajuți la scăderea cererii pentru câini de vânzare

Ai putea crede că animalele născute și crescute pentru a fi vândute au o viață minunată, dar nu e adevărat. Deseori, aceștia stau înghesuiți, nu li se oferă atenție, sunt îngrijiți doar cât să arate frumoși și sănătoși. În plus, dacă te vei uita o dată în ochii unui câine din petshop, vei realiza cât de nefericit este, ținut în cușcă atât de multe ore pe zi.

Ajuți mai multe animale, de fapt

Deși pare că salvezi doar cățelul pe care îl adopți, îi ajuți de fapt și pe alții. Odată ce locul a fost eliberat, un alt câine poate veni în locul lui – iar până atunci, adăpostul va avea mai multe resurse pentru celelalte animale.

Beneficii generale. De ce să ai un câine ca animal de companie?

Reduce stresul

Având un animal de companie, fie el câine, pisică sau hamster, stresul, anxietatea și depresia sunt mai scăzute. Mai mult, persoanele cu puțini prieteni sau cele vârstnice vor avea un companion permanent.

Crește imunitatea copiilor

Deși mulți părinți își feresc copiii de animale, află că acestea de fapt cresc imunitatea. E valabil pentru copii de orice vârstă, chiar și pentru bebeluși.

Te menține în formă

Poate că nu vei avea mereu chef să ieși cu câinele la plimbare, dar vei fi obligată – altfel, își va face nevoile în casă! De aceea, cei care au câini sunt în general într-o stare fizică mai bună.

Te ajută să îți faci prieteni

Adopția unui câine poate fi soluția ideală pentru persoanele mai timide, cele care și-au pierdut pofta de viață sau cele care pur și simplu interacționează mai greu cu semenii lor. Ieșind cu cățelul la plimbare, inevitabil vei ajunge să cunoști oameni noi, care se pot transforma în prieteni sau, de ce nu, parteneri de viață.

 

Sursă foto: Pexels

Cele mai citite
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025

Așteptările nu distrug relațiile pentru că sunt prea mari, ci pentru că rămân nespuse. Iar atunci când nu sunt comunicate, se transformă în frustrări, tăceri și reproșuri. Dacă în adolescență e firesc să nu știm exact ce vrem, la maturitate ar trebui deja să avem curajul să cerem. Despre cum ne putem exprima dorințele și […]

Citeste mai mult
De Echipa Femeia | 16 februarie 2021
De Echipa Femeia | 16 februarie 2021

    Am facut aseara chec cu lamaie si iaurt. Am gasit o reteta noua intens aromata cu lamaie si pentru ca se facea foarte usor si promitea sa fie buna, am incercat-o. Pot sa garantez ca este un dulce perfect, se face repede, ai mereu in casa ingredientele, este deosebit de parfumat, iar dimineata, […]

Citeste mai mult