Dezvoltarea competențelor parentale și prevenirea consumului de alcool la adolescenți

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În contextul celei de-a 30-a aniversări a Convenției cu privire la Drepturile Copilului, în preajma Zilei internaționale a Drepturilor Copilului care se sărbătorește în fiecare an pe 20 noiembrie, a avut loc evenimentul de lansare a proiectului “Reziliența și prevenirea violenței în contextul consumului excesiv de alcool în rândul familiilor din România”, organizat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), CDEP Step by Step, cu sprijinul Ursus Breweries.

Programul se desfașoară în perioada 2019 – aprilie 2020, în șapte județe și București, și își propune prevenirea consumului excesiv de alcool și a violenței în contextul consumului excesiv de alcool, prin dezvoltarea competențelor parentale, promovarea bunelor tratamente și a metodelor pozitive de educație în rândul familiilor din România, prin ateliere de lucru cu profesori și părinți.

Temele abordate în sesiunile de lucru se vor concentra pe abilităților de parenting, gestionarea stresului și a furiei, comunicarea eficientă cu cei mici, reziliență, disciplinare și reguli, prevenirea abuzului sau prevenirea consumului de alcool în familie. În total, aproximativ 10.000 de persoane vor fi informate despre consumul de alcool prin intermediul materialelor promoționale, atelierelor de lucru, întâlnirilor cu părinții și profesioniștii și al rețelelor de socializare.

La baza programului stă un amplu studiu dezvoltat de Ursus Breweries, în parteneriat cu Demos Marea Britanie și Institutul de Politici Publice, despre stilurile parentale și felul în care acestea influențează dezvoltarea copilului, în special comportamentele de risc cum ar fi consumul de alcool în rândul copiilor. Studiul “Stiluri parentale şi influenţa asupra consumului de alcool la minori” a constatat o legătură între părinţii ‘autoritari’ și o mai mare probabilitate de întâmpinare a unor probleme cu consumul de alcool de către copiii acestora.

Au vorbit la eveniment despre cum pot părinții vorbi mai eficient cu copiii lor adolescenti, pentru a-i ajuta să se ferească de anumite comportamente de risc, care stiluri parentale ar ptea favoriza consumul de alcool sau alte substanțe la tineri: Daniela Boșca (Gheorghe), coordonator al proiectului si Director Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil, Cristina Koleci, trainer și career coach pentru copii și tineri, Carmen Anghelescu, psiholog CDEP Step by Step, Anca Serea și Cristian China Birta, în calitate de părinți de copii adolescenți.

Detalii program 2019-2020

Programul continuă în 2019 în șapte județe din țară (Brașov, Buzău, Sălaj, Timiș, Satu Mare, Vaslui, Dâmbovița) și București, prin ateliere de formare pentru creșterea competenței profesioniștilor din educație de a lucra cu părinții și cu ateliere de suport pentru părinți.  De asemenea, în cadrul proiectului, profesioniștii care lucrează cu părinții au la dispoziție platforma educatieparentala.ro. Aceasta oferă profesioniștilor cadrul necesar pentru formarea profesională și le dă posibilitatea de a deveni educatori parentali.

Pe pagina https://desprealcool.ro/conversatii-despre-alcool/parinti-in-mediul-digital/ poți găsi periodic materialele despre parenting ale Danielei Gheorghe, expert în psihologia copilului.

Text: PR

Foto: PR

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 11 iunie 2026
De Ioana Bucur | 11 iunie 2026

Kate Middleton a demonstrat încă o dată că alegerile sale vestimentare merg dincolo de eleganță și rafinament. În timpul unei vizite emoționante la unul dintre cele mai importante centre oncologice din Europa, Prințesa de Wales a atras atenția nu doar prin prezența sa discretă și empatică, ci și printr-un detaliu vestimentar pe care experții în […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 09 iunie 2026
De Ioana Bucur | 09 iunie 2026

Apariția recentă a lui Kate Middleton la nunta lui Peter Phillips, nepotul Regelui Charles, a fost intens comentată în presa britanică și pe rețelele sociale. Deși mulți admiratori ai familiei regale au lăudat eleganța și rafinamentul Prințesei de Wales, alții au considerat că alegerea vestimentară s-a apropiat periculos de o regulă nescrisă a nunților: evitarea […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp