Radu Vâlcan, în izolare, după ce s-a întors din Republica Dominicană, unde filma pentru Insula Iubirii

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Radu Vâlcan, în izolare, după ce s-a întors din Republica Dominicană, unde filma pentru Insula Iubirii

Radu Vâlcan

Radu Vâlcan şi echipa de filmare de la Insula Iubirii s-au întors din Republica Dominicană, acolo unde urma să fie filmat sezonul șase al reality show-ului de la Antena 1. Aceastã destinaţie a fost aleasã tocmai pentru cã era un loc sigur, fãrã cazuri confirmate de Covid 19, însã totul s-a schimbat la doar câteva zile dupã ce echipa a ajuns acolo. Ba mai mult, în mai puţin de o sãptãmânã, autoritãţile au declarat şi acolo stare de urgenţã, aşa cã, pentru a nu pune în pericol sănătatea echipei de producție, a concurenților și a ispitelor, filmările au fost suspendate, urmând a fi reluate atunci când condițiile o vor permite.

În aceste momente, atât Radu Vâlcan, cât și echipa de producție, se află în izolare în București, departe de familii sau cei dragi. La scurt timp după ce au ajuns în Republica Dominicană, aceștia au fost nevoiți să se întoarcă pentru că acolo s-a declarat stare de urgență. “Ne-am întors ieri din Republica Dominicană, din fericire am prins ultimul zbor dinspre Paris spre București. Eram la curent cu tot ce se întâmpla în țară, dar realitatea ne-a lovit când am ajuns pe aeroportul din Paris. Era o imagine șocantă pe aeroport, era totul pustiu, erau oameni care doar testau persoanele aflate în tranzit. La fel s-a întâmplat când am ajuns pe Otopeni, parcă era o zonă de război, foarte mulți oameni speriați de ce va urma”, a spus Radu Vâlcan în primele sale declarații de la întoarcerea din Republica Dominicană, în aceastã dimineaţã, pentru „Neatza cu Răzvan și Dani”.

Chiar dacă nu se află alături de familie, Radu este optimist și așteaptă să treacă cele 14 zile de izolare departe de cei dragi: “Momentan suntem în izolare pentru o perioadă de 14 zile, nu în carantină, pentru că am fost doar în tranzit în Paris, nu am intrat în Franța. Acum sunt într-un apartament în București, împreună cu un coleg de la Insula Iubirii”, a declarat Radu. Filmările pentru sezonul șase Insula Iubirii vor fi reluate atunci când situația cu care se confruntă întreagă planetă le va permite și atunci când toți oamenii vor fi în siguranță.

Text și foto: PR

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 21 octombrie 2026
De Raluca Ogaru | 21 octombrie 2026

Silvia Claudia Mihalcea este una dintre figurile influente ale PSD, deși numele său a rămas multă vreme mai puțin cunoscut publicului larg. Deputată de Caraș-Severin, secretar al Camerei Deputaților și vicepreședintă PSD, aceasta are o carieră de peste două decenii în Parlament și în administrația centrală. Numele său a revenit în atenție odată cu numirea […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 22 octombrie 2026
De Raluca Ogaru | 22 octombrie 2026

Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numită director de cabinet al prim-ministrului Luca Niculescu, cu rang de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului. Diplomat de carieră, aceasta lucrează în Ministerul Afacerilor Externe din 2011 și a ocupat mai multe funcții legate de afacerile europene și coordonarea activității instituționale. Numirea a fost făcută prin Decizia nr. 396/2026, […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp