(P) Studiezi oferte de preț pentru implant dentar? De ce reprezintă cea mai bună investiție?

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
(P) Studiezi oferte de preț pentru implant dentar? De ce reprezintă cea mai bună investiție?

Dacă ai unul sau mai mulți dinți lipsă ori care nu mai pot să fie salvați, implantul dentar se impune drept soluția optimă. Într-adevăr, atunci când studiezi o ofertă de preț pentru implant dentar, trebuie să știi cu ce anume faci comparație.

Prima alternativă este reprezentată de proteza mobilă. Aceasta necesită un timp de acomodare și nu este tocmai confortabilă. Pot să apară dificultăți la consumul alimentelor crocante sau lipicioase. Poate chiar îngreuna pronunția unor cuvinte. În plus, trebuie scoasă câteva ore pe zi și curățată cu o soluție specială.

A doua posibilitate este reprezentată de proteza fixă, numită și punte dentară. Și în acest caz există unele dezavantaje. Cel mai important se referă la necesitatea de a sacrifica dinții naturali. De asemenea, așa-numiții dinți stâlpi, cei care susțin puntea, ajung să fie suprasolicitați în timp.

În cazul implantului, în schimb, sunt utilizate atât tehnologia cea mai avansată, cât și materialele de cea mai bună calitate. Datorită acestui fapt, dezavantajele pe care le presupun celelalte variante pur și simplu dispar. Acesta este primul lucru pe care trebuie să îl ai în vedere, atunci când studiezi o ofertă de pret implant dentar. Iată principalele avantaje pe care le oferă!

Nu mai este necesară sacrificarea dinților învecinați

Pentru a evalua la adevărata valoare o ofertă de preț pentru implant dentar, primul lucru pe care trebuie să îl știi este că inserarea unei rădăcini artificiale are meritul de a stopa un fenomen extrem de nefast, cunoscut sub numele de migrare a dinților.

În ce fel ne poate afecta aceasta? Dinții învecinați cu un spațiu gol capătă tendința de a se îndrepta spre spațiul respectiv. În timp, fenomenul conduce la apariția unor spații inestetice. De asemenea, crește riscul de acumulare a unor resturi alimentare, care în timp provoacă apariția cariilor. În plus, se poate ajunge la modificări ale conformației feței.

Poți să îți păstrezi obiceiurile alimentare

Datorită rădăcinii artificiale, implantul dentar oferă o priză foarte bună, astfel încât poți să mesteci fără probleme orice fel de aliment, indiferent cât de crocant sau de lipicios ar fi.

Nu vei fi nevoit să îți schimbi obiceiurile alimentare, ci vei putea să savurezi din nou mâncărurile preferate.

pret implant dentar

Soluție pentru mai multe decenii

Cel mai important aspect pe care e bine să îl ai în vedere în cazul unor oferte de preț pentru implant dentar este că realizezi o investiție pe termen foarte lung. Într-adevăr, durata medie de folosire este cuprinsă între 20 și 25 de ani.

Mai mult, respectarea unor condiții normale de igienă și renunțarea la unele obiceiuri alimentare nesănătoase transformă implantul într-o soluție permanentă, pentru întreaga viață.

Două variante de preț pentru implant dentar

Clinica Dental Excellence, al cărei site poate fi consultat la adresa dentalexcellence.ro, oferă mai multe tipuri de implanturi dentare, cu preț diferit.

Implanturile INNO, produse în Coreea de Sud, reprezintă rezultatul unei cercetări de peste 20 de ani, în colaborare cu universități din lumea întreagă. Costul unui astfel de implant dentar este de 1845 de lei, redus de la 2050 de lei.

Implanturile Bredent, produse de o companie germană cu o experiență de peste patru decenii, sunt realizate din titan, cu suprafața astfel concepută încât să fuzioneze cu celulele osoase ale pacientului. Prețul este de 2151 de lei, redus de la 2390 de lei.

Pentru fiecare dintre aceste variante, plata se poate realiza eșalonat, în 36 de rate, prin Optimo Card.

 

Sursă foto: freepick.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 17 august 2026
De Ioana Bucur | 17 august 2026

Hayden Panettiere, actrița devenită celebră datorită serialelor „Heroes” și „Nashville”, a murit la doar 36 de ani. Decesul a avut loc duminică, 16 august 2026, iar vestea a fost confirmată de reprezentantul său. Circumstanțele în care a murit actrița nu au fost făcute publice până în prezent. Familia a transmis, prin reprezentantul vedetei, un mesaj […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 15 august 2026
De Raluca Ogaru | 15 august 2026

Geena Davis, Hilary Swank, Halle Berry și Eva Longoria se numără printre actrițele care au născut după împlinirea vârstei de 40 de ani. Lor li se alătură Anne Hathaway, care, la 43 de ani, a anunțat că este însărcinată cu al treilea copil. Experiențele lor sunt diferite, însă declarațiile publice au un element comun: maternitatea […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp