Kira Hagi a revenit pe scena teatrului într-o comedie savuroasă, alături de Magda Catone, Corina Dănilă și Silviu Biriș. „În timp ce ea era pe ducă” a avut avanpremiera pe 25 septembrie și se joacă la Sala Luceafărul. Piesa a adus emoții puternice atât actriței, cât și publicului. Tânăra își joacă rolul cu naturalețe și pasiune, mai ales că la avanpremieră a fost prezent inclusiv tatăl ei, Gică Hagi, care a venit să o susțină.
De la ea am aflat cu ce provocări a venit rolul Dinei și cum a fost „ocrotită” de actorii mari din distribuție.
Kira Hagi, interpretare excepțională în piesa „În timp ce ea era ducă”, la Sala Luceafărul
Kira Hagi nu dezamăgește și, asemenea fratelui său, duce numele tatălui său mai departe. Născută la Barcelona, a studiat artele la International British School of Bucharest, Academia de Film din New York și CIE Advanced Level Art & Design. Și, deși putea avea o carieră de succes în State, perspectiva Kirei s-a schimbat, așa cum povestea ea în trecut.
S-a întors în România pentru rolul din „Lia, soția soțului meu”, serial în care a interpretat-o pe Mira Bădescu, o avocată aprigă și inteligentă care a fascinat-o.
Ce roluri a mai primit Kira Hagi
De-a lungul timpului, a mai apărut și în lungmetraje precum „Între chin și amin”, „Neidentificat” și „Plain Jane and the Dating Game”, dar și în piese de teatru. A fost personajul principal în „Martha – povestea romanțată a unei prințese”, acolo unde a avut o replică ce pare, poate, desprinsă și din viața ei: „Ce ţi-a plăcut la mine în afară de faptul că eram tânără, inocentă şi tatăl meu e cine e?”.
Kira Hagi a jucat și în piesa „Sistemul perfect”. Joi, 25 septembrie 2025, a revenit într-o avanpremieră de excepție cu „În timp ce ea era pe ducă”, care aduce laolaltă patru destine: o mamă îngrijorată pentru ce se va întâmpla cu fiica sa (Magda Catone), o „fată bătrână”, deosebit de inteligentă, care ar face orice pentru a o vedea împlinită înainte de a-și da ultima suflare (Corina Dănilă), un bărbat de succes, dar care nu cunoaște iubirea (Silviu Biriș) și Dina, fata de la aprozar, care apare în mod neașteptat și schimbă cursul poveștii (Kira).
Kira Hagi: „Am fost ocrotită”
Piesa s-a jucat cu sala plină, iar din primele rânduri familia Kirei a urmărit-o cu atenție – în frunte cu tatăl său, Gică Hagi, care și-a privit fiica cu mândrie. Pe parcursul reprezentației, Kira s-a transformat dintr-o fată săracă, care vindea la aprozar, într-o adevărată divă, captând atenția publicului și transmițând fiecare sentiment al personajului.
Poate una dintre cele mai puternice replici a fost:„Părinții mei știau sigur că sunt fata lor și nu m-au mângâiat niciodată”. Deși comedie, „În timp ce ea era pe ducă” ascunde lecții prețioase despre speranță, iubire și consecințe, iar Kira, chiar dacă a jucat alături de nume mari, nu s-a lăsat o secundă mai prejos. La final, aplauzele publicului au răsunat minute în șir.
Kira ne-a mărturisit că revenirea pe scenă a fost un moment intens, dar sprijinul colegilor săi a contat enorm, oferindu-i șansa de a se ridica la înălțime și de a transforma fiecare scenă într-o experiență memorabilă.
„A fost incredibil. Personajul este unul versatil, pot juca mai multe tipologii de personaje și adevărul este că am fost ocrotită de doamna Magda Catone, Corina Danila și Silviu Biriș, alături de Emil Gaju, regizorul nostru, și tot stafful și echipa de la Sala Luceafărul.
Și chiar pentru mine a fost o experiență extraordinară și eu o fac cu foarte mult drag și pasiune și a fost o provocare, o provocare frumoasă”, ne-a dezvăluit, după avanpremieră, Kira Hagi.
„E incredibil să fii femeie”
Kira Hagi este, fără îndoială, o tânără de succes, care muncește constant să își creeze propriul drum, dincolo de umbra numelui cu care s-a născut. Arată că nu este doar fiica marelui fotbalist, ci și o actriță desăvârșită, capabilă să se facă remarcată prin talentul ei. Iar într-o lume în care presiunile asupra femeilor par să crească zi de zi, Kira afirmă cu mândrie:
„Este incredibil să fii femeie în lumea de azi. Este incredibil”.