Studiu psihonutriție: Cum gestionează părinții din România administrarea dulciurilor către copii. Factorul emoțional, decisiv 

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Studiu psihonutriție: Cum gestionează părinții din România administrarea dulciurilor către copii. Factorul emoțional, decisiv 

Psihonutriția este un concept nou, care analizează relația dintre mâncare și anumite aspecte emoționale

Un studiu recent realizat în rândul părinților din România arată că gestionarea cererilor copiilor pentru dulciuri reprezintă o provocare frecventă, influențată nu doar de informațiile despre nutriție, ci și de factori emoționali precum oboseala, stresul sau sentimentul de vinovăție.

Psihonutriția și relația dintre alimentație, emoții și deciziile părinților

Conceptul de psihonutriție — care analizează legătura dintre alimentație, emoții și comportamentele legate de mâncare — capătă tot mai multă atenție în contextul relației părinte-copil. Un studiu recent realizat în rândul părinților din România arată că gestionarea cererilor copiilor pentru dulciuri reprezintă o provocare frecventă, influențată nu doar de informațiile despre nutriție, ci și de factori emoționali precum oboseala, stresul sau sentimentul de vinovăție.

Datele indică faptul că 8 din 10 părinți spun că se confruntă zilnic sau de câteva ori pe săptămână cu solicitări pentru dulciuri și gustări, iar răspunsul nu este întotdeauna simplu. Aproximativ 43% încearcă să ofere alternative mai sănătoase, în timp ce 33% preferă negocierea cu cei mici. În același timp, pentru 56% dintre părinții tineri și 64% dintre cei peste 45 de ani, refuzul rămâne dificil de gestionat.

Emoțiile părinților influențează deciziile alimentare ale copiilor

Studiul arată că alegerile alimentare ale părinților sunt adesea influențate de contextul emoțional. 39% dintre mame indică oboseala drept principal factor care afectează deciziile legate de alimentația copiilor, în timp ce tații menționează mai frecvent sentimentul de vină sau mila atunci când trebuie să refuze dulciurile.

În privința momentelor în care apar cel mai des poftele, acestea sunt semnalate înainte de cină (38%), la prânz (35%) și după cină (21%). Menținerea regulilor alimentare devine mai dificilă în afara casei, mai ales la cumpărături (46%) sau în contexte sociale precum vizite, petreceri ori vacanțe (32%).

Obezitatea infantilă în România: contextul care menține interesul pentru nutriția copiilor

Contextul general rămâne unul sensibil: potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 28% dintre copiii români cu vârste între 7 și 8 ani sunt supraponderali sau suferă de obezitate, ceea ce menține subiectul alimentației copiilor în atenția specialiștilor.

Studiul a fost realizat online pe un eșantion de 1001 părinți cu copii între 2 și 8 ani, utilizatori de internet din toate regiunile României, în perioada 17–28 iulie 2025, în parteneriat cu Kaufland.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 13 octombrie 2026
De Raluca Ogaru | 13 octombrie 2026

Varza murată nu are nevoie de conservant, aspirină sau alte adaosuri chimice dacă saramura este pregătită corect, recipientul este curat, iar căpățânile rămân complet acoperite de lichid. Conservarea se produce natural, prin fermentație lactică, iar sarea are un rol esențial în acest proces. Reușita nu depinde însă de un ingredient „secret”, ci de câteva detalii […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 14 octombrie 2026
De Raluca Ogaru | 14 octombrie 2026

O întâlnire organizată pentru a restabili liniștea între Prințul Harry, Meghan Markle, Prințul William și Kate Middleton s-ar fi transformat într-o confruntare aprinsă. Episodul a avut loc în vara anului 2018, la scurt timp după nunta Ducilor de Sussex, în apartamentul familiei Wales de la Palatul Kensington. În timpul discuției, William ar fi ridicat degetul […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp