Margot Robbie a dezvăluit că nu trebuia să fie rolul principal din „La răscruce de vânturi”. Cum a ajuns, totuși, să joace în film și de ce provocări s-a lovit la începutul carierei

Margot Robbie a dezvăluit că nu trebuia să fie rolul principal din „La răscruce de vânturi”. Cum a ajuns, totuși, să joace în film și de ce provocări s-a lovit la începutul carierei

Invitată în emisiunea lui Graham Norton, Margot Robbie a mărturisit că inițial nu trebuia să joace rolul principal în filmul „La răscruce de vânturi”, dar și că a fost nevoită să urmeze lecții de dicție din cauza accentului său, considerat „îngrozitor”. Actrița australiană, în vârstă de 35 de ani, joacă alături de Jacob Elordi în adaptarea cinematografică realizată de Emerald Fennell după clasicul roman al lui Emily Brontë.

Margot Robbie, dezvăluiri despre rolul din filmul „La răscruce de vânturi”

Invitată la emisiunea lui Graham Norton, Margot a povestit despre parcursul său în filmul  „La răscruce de vânturi” , dar și despre provocările legate de accentul ei, precum și despre succesul uriaș al filmului „Barbie”.

„Nu am fost dintotdeauna gândită să fiu în film. Am fost încântată să fiu producător, dar la un moment dat discutam despre Cathy și am decis să încerc și eu rolul. Am vrut întotdeauna să fac parte din distribuția actorilor lui Emerald și, din fericire, și ea a simțit la fel. A ieșit minunat”, a spus Margot Robbie.

Despre premisa filmului și felul în care adaptarea lui Emerald Fennell se diferențiază de romanul clasic, Margot a explicat cum regizoarea s-a concentrat mai mult pe emoțiile pe care le-a trăit la prima lectură a cărții, la doar 14 ani, și cum această experiență a influențat fiecare decizie creativă din film.

„Emerald iubește cartea și s-a concentrat cu adevărat pe sentimentul pe care l-a avut când a citit-o prima dată, la 14 ani. Ea canalizează acea experiență emoțională pură, așa că e mai degrabă o interpretare decât o adaptare. În opinia mea, este una dintre cele mai mari povești de dragoste din toate timpurile, are o distribuție grozavă și actori incredibili. Este un film minunat”, a menționat Margot Robbie.

https://www.youtube.com/watch?v=3fLCdIYShEQ

Accentul australian, o provocare la început de carieră

Margot Robbie a povestit că începuturile ei la televiziune nu au fost deloc simple. Deși talentul nu îi lipsea, accentul ei australian pronunțat din Queensland a fost considerat prea puternic pentru standardele producției în care lucra. Pentru a putea intra în pielea personajelor și a fi pe placul regizorilor, actrița a fost nevoită să urmeze lecții speciale care să o ajute să își adapteze pronunția și intonația.

„Când am început la TV, a trebuit să urmez lecții cu un profesor de dicție pentru că vin din Queensland și se spunea că sunt prea australiană pentru Neighbours! Nu puteam să aud că am un accent prost, dar ei spuneau: ‘Ești pur și simplu groaznic de ascultat!’”, a dezvăluit actrița.

Amintiri despre succesul filmului „Barbie”

Margot a rememorat și succesul uriaș al filmului „Barbie”, un proiect care, de la început, părea extrem de ambițios și riscant. Actrița a povestit cum echipa a crezut cu tărie în viziunea lor, chiar dacă ideea părea nebunească pentru unii, și cum a fost surprinsă de modul în care filmul a rezonat cu publicul la nivel global

„Păream nebune în ședințele de prezentare a proiectului când spuneam că va aduce un miliard de dolari și va fi un moment global. Doamne-ajută că așa a fost, pentru că toată lumea credea că e riscant”, și-a amintit actrița.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 20 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 20 ianuarie 2026

Un sondaj a desemnat cel mai popular membru al Familiei Regale a Marii Britanii și, în ciuda așteptărilor, nu este vorba nici despre Prințesa Kate, nici despre adorabilul Prinț Louis. Prințesa Kate nu este cel mai popular membru al Familiei Regale Rezultatele sondajelor despre popularitatea membrilor Familiei Regale sunt adesea surprinzătoare. Dacă în trecut se […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp