Jim Carrey înlocuit de o clonă la Premiile César 2026? Apariția actorului a stârnit un val de teorii ale conspirației

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Jim Carrey înlocuit de o clonă la Premiile César 2026? Apariția actorului a stârnit un val de teorii ale conspirației

Jim Carrey pozează cu Premiul Onorific César în cadrul celei de-a 51-a ediții a Premiilor César, la L'Olympia, pe 26 februarie 2026, la Paris, Franța. Sursa foto: ABACAPRESS, Abaca Press / Alamy / Profimedia

La Premiile César 2026, Jim Carrey a urcat pe scenă pentru a primi un premiu onorific, dar nu acesta a fost subiectul care a făcut înconjurul internetului. Apariția sa a stârnit speculații incredibile: unii internauți au început să creadă că actorul ar fi fost înlocuit de o clonă, iar afirmația uluitoare a make-up artistului Alexis Stone că s-ar fi transformat chiar el în Carrey a pus paie pe focul teoriilor conspirației.

Apariția lui Jim Carrey la Premiile César 2026 a împărțit internetul în două. Conspiraționiștii spun că în locul actorului, pe scenă, a urcat o clonă

Pe 26 februarie 2026, Jim Carrey a urcat pe scena Premiilor César din Franța pentru a primi un premiu onorific, însă atenția internetului nu a fost asupra trofeului, ci asupra apariției sale. Mulți internauți au observat mici diferențe în înfățișarea actorului și au început să speculeze că pe scenă nu ar fi fost Carrey, ci o clonă.

Actorul și-a susținut discursul integral în franceză, acompaniat de expresiile faciale care l-au făcut celebru, dar aproape imposibil de imitat cu o mască.

„Mulțumesc familiei mele minunate, fiicei mele Jane și nepotului meu Jackson. Vă iubesc acum și pentru totdeauna. Mulțumesc partenerului meu sublim, Min Ah. Te iubesc, Min Ah. Și, în final, mulțumesc celui mai amuzant om pe care l-am cunoscut vreodată: tatăl meu, Percy Joseph Carrey, care m-a învățat valoarea iubirii, generozității și râsului”, a spus actorul.

https://www.youtube.com/watch?v=cLQmKyQAplg

Alexis Stone a alimentat suspiciunile

După apariția lui Carrey la César, make-up artistul Alexis Stone (alias Elliot Joseph Rentz), cunoscut pentru transformările sale spectaculoase în celebrități, a declarat pe Instagram că s-ar fi transformat chiar el în actor pentru eveniment.

„Alexis Stone ca Jim Carrey la Paris”, a scris artistul, însoțind postarea de două fotografii, una cu Jim Carrey la ceremonie și una în care apar o mască, dinți și o perucă neagră, asemănătoare cu noua coafură a actorului.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Alexis Stone (@thealexisstone)

Reacțiile fanilor au fost împărțite. Unii au crezut imediat în afirmația sa, alții au rămas sceptici. Chiar și Megan Fox a comentat: „nu mai pot face față stresului, trebuie să știu dacă e real”.

În acest context, David Malinowski, specialist în prostetice cinematografice a dezvăluit că, din punctul său de vedere, pe scenă a fost chiar actorul Jim Carrey.

„El nu poartă absolut nicio mască. În opinia mea de expert profesionist, acesta este 100% Jim Carrey și Jim Carrey nu poartă niciun fel de proteze…”, a declarat specialistul pentruLADBible. 

Actorul a oferit dezmințiri oficiale

La scurt timp după ce rețelele sociale au fost invadate de teorii despre o posibilă clonă a actorului, reprezentanta lui Carrey, Marleah Leslie, a clarificat situația:

„Jim Carrey a participat la Premiile César, unde a acceptat Premiul său Onorific César,” a declarat ea pentru TMZ.

Gregory Caulier, delegatul general al Premiilor César, a oferit, la rândul său, mai multe detalii despre apariția actorului.

„Vizita lui Jim Carrey a fost planificată încă din această vară. De la început, a fost extrem de emoționat de invitația Academiei. Opt luni de discuții constructive și continue. A lucrat la discursul său în franceză timp de luni de zile, întrebându-mă despre pronunția exactă a anumitor cuvinte”, a spus Caulier.

Jim Carrey a fost însoțit de partenerul său, fiica, nepotul și 12 prieteni apropiați. De asemenea, vechiul său prieten Michel Gondry, regizor cu care a realizat un film și două seriale, a fost prezent.

Gregory Caulier a respins discuțiile online despre Carrey și a spus că ceea ce a reținut de la ceremonie a fost bunătatea actorului:

„Pentru mine, este o non-problemă. Îmi amintesc doar generozitatea, bunătatea, binevoința și eleganța sa”.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 21 octombrie 2026
De Raluca Ogaru | 21 octombrie 2026

Silvia Claudia Mihalcea este una dintre figurile influente ale PSD, deși numele său a rămas multă vreme mai puțin cunoscut publicului larg. Deputată de Caraș-Severin, secretar al Camerei Deputaților și vicepreședintă PSD, aceasta are o carieră de peste două decenii în Parlament și în administrația centrală. Numele său a revenit în atenție odată cu numirea […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 22 octombrie 2026
De Raluca Ogaru | 22 octombrie 2026

Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numită director de cabinet al prim-ministrului Luca Niculescu, cu rang de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului. Diplomat de carieră, aceasta lucrează în Ministerul Afacerilor Externe din 2011 și a ocupat mai multe funcții legate de afacerile europene și coordonarea activității instituționale. Numirea a fost făcută prin Decizia nr. 396/2026, […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp