Românii care vor să iasă mai devreme la pensie trebuie să îndeplinească reguli mai stricte decât în trecut, iar decizia poate însemna și un venit lunar considerabil mai mic. Președinta Casei Naționale de Pensii Publice, Valentina Robu, a explicat ce condiții trebuie îndeplinite pentru pensionarea anticipată, cât poate ajunge penalizarea și de ce, în ciuda dezavantajelor financiare, mii de persoane aleg această variantă.
După zeci de ani de muncă, pensionarea anticipată poate părea o soluție pentru cei care nu mai pot sau nu mai doresc să își continue activitatea profesională până la vârsta standard. Totuși, regulile aplicabile din septembrie 2024, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, au schimbat condițiile în care poate fi obținut acest drept.
Pe lângă anii de contribuție necesari, cei care se gândesc să depună o cerere trebuie să ia în calcul și reducerea pensiei. În anumite situații, aceasta poate ajunge la 24%, o diferență importantă pentru bugetul unei familii.
Cine poate ieși la pensie cu cinci ani mai devreme
Potrivit Legii nr. 360/2023, pensia anticipată poate fi solicitată cu cel mult cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă persoana a realizat stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut de lege.
Pentru bărbați, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, iar stagiul complet contributiv este de 35 de ani. Astfel, cei care îndeplinesc condițiile pot solicita pensia anticipată începând de la 60 de ani.
În cazul femeilor, vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare cresc treptat, conform calendarului stabilit prin lege. Prin urmare, vârsta de la care o femeie poate solicita pensia anticipată depinde de luna și anul nașterii, dar și de anii de contribuție realizați.
Președinta Casei Naționale de Pensii Publice a explicat că accesul la acest tip de pensie este mai restrictiv decât în perioada în care se aplica vechea legislație.
„Acum, condițiile de pensionare pe acest tip de pensie sunt un pic mai înăsprite, față de ce au fost, față de prevederile legislației anterioare”, a declarat Valentina Robu la Antena 3 CNN.
Un detaliu important este că nu orice perioadă recunoscută drept vechime în muncă reprezintă automat stagiu contributiv necesar pensionării anticipate. De aceea, persoanele interesate trebuie să verifice exact câți ani de contribuții au înregistrați.
Penalizarea poate ajunge la 24%. Câți bani pierd cei care aleg pensionarea anticipată
Principalul dezavantaj al pensionării anticipate este reducerea cuantumului pensiei pentru perioada rămasă până la împlinirea vârstei standard.
Potrivit legislației, diminuarea se calculează în funcție de numărul lunilor de anticipare și de anii de cotizare realizați peste stagiul complet contributiv. Procentul aplicat pentru fiecare lună variază între 0,20% și 0,40%.
Cea mai mare penalizare, de 24%, apare atunci când o persoană se pensionează cu cinci ani mai devreme și i se aplică procentul maxim de diminuare.
De exemplu, dacă pensia calculată înainte de penalizare ar fi de 3.000 de lei, o reducere de 24% ar însemna 720 de lei mai puțin în fiecare lună. Persoana ar încasa astfel 2.280 de lei. Este doar un exemplu orientativ, deoarece suma efectivă depinde de situația fiecărui solicitant.
Valentina Robu a atras atenția că o asemenea reducere poate fi greu de suportat, mai ales pentru persoanele care nu dispun de alte venituri.
„Avem undeva la 18.000 de solicitări și credem noi că, cred că sunt situații în care persoanele nu mai rezistă în câmpul muncii sau nu au o altă alternativă și atunci optează pentru o pensie anticipată, pentru că totuși pensiile nu sunt atât de mari și să mai ai și o penalizare de 24% nu-i chiar bine-venit pentru bugetul unei familii”, a declarat șefa Casei de Pensii.
Există însă o precizare importantă: penalizarea nu se aplică pentru tot restul vieții. La îndeplinirea condițiilor pentru pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă din oficiu în pensie pentru limită de vârstă, iar diminuarea este eliminată.
Ce avantaje au românii care aleg să lucreze mai mult
În timp ce unele persoane încearcă să se pensioneze cât mai devreme, altele preferă să își continue activitatea profesională și după împlinirea vârstei standard.
Legea pensiilor permite, în anumite condiții, continuarea activității până la 70 de ani, cu acordul anual al angajatorului. Posibilitatea nu se aplică însă automat în orice situație, fiind necesară respectarea condițiilor legale.
Unul dintre avantajele continuării activității este că anii suplimentari de contribuție pot influența favorabil cuantumul pensiei.
„Și cu cât stai mai mult, cu atât se simte și în pensie o îmbunătățire, datorită beneficiilor cu care a venit legea nouă la pachet”, a explicat Valentina Robu.
Noua formulă de calcul acordă și puncte de stabilitate pentru perioadele contributive care depășesc 25 de ani. Acestea pot aduce un plus la pensie persoanelor care au lucrat și au contribuit la sistemul public o perioadă îndelungată.
Ce trebuie să verifici înainte să soliciți pensia anticipată
Înainte de a depune cererea de pensionare anticipată, este important să știi exact ce stagiu de cotizare ai realizat și care este vârsta standard de pensionare aplicabilă în cazul tău.
Pentru femei, aceste informații sunt cu atât mai importante cu cât vârsta standard crește etapizat. Două persoane născute în ani diferiți pot îndeplini condițiile de pensionare la vârste diferite.
Trebuie verificat și modul în care sunt recunoscute anumite perioade din viața profesională. De exemplu, anii de studii universitare la zi pot fi considerați perioade asimilate în condițiile legii, dar nu sunt automat incluși în stagiul complet contributiv necesar pentru acordarea pensiei anticipate.
Există și o situație distinctă, prevăzută de articolul 56 din Legea nr. 360/2023. Persoanele care au depășit stagiul complet de cotizare contributiv cu cel puțin cinci ani pot beneficia, în condițiile legii, de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard cu până la cinci ani. Aceasta nu este aceeași categorie cu pensia anticipată supusă penalizării.
Pentru a afla ce variantă este posibilă și cât ar putea încasa lunar, cei interesați pot solicita informații de la casa teritorială de pensii.
Pensionarea anticipată rămâne o opțiune pentru românii care îndeplinesc condițiile legale, însă este important ca decizia să fie luată după verificarea tuturor datelor. Diferența dintre o pensie anticipată și una pentru limită de vârstă poate însemna câteva sute de lei lunar, o sumă care contează mai ales atunci când pensia devine principala sursă de venit.
Vrei cele mai utile articole direct pe telefon, fără să descarci aplicații inutile? Abonează-te gratuit la canalul nostru de WhatsApp Femeia.ro.

