Cui i-e frica de demisie?

Esti ingrozitor de stresata, nesigura, ti-ai pierdut orice urma de pasiune si entuziasm, totul a devenit o munca silnica. Si, cu toate acestea, perspectiva demisiei te inspaimanta.

De ce te sperie demisia?

E cam ca intr-o casnicie: femeile nu sunt invatate sa faca pasi decisivi – ci sunt, de obicei, sfatuite sa fie mereu rabdatoare. Suspina si treci mai departe. Traim intr-o societate instabila si perspectiva somajului e terifianta. Dar la fel de mult ne sperie faptul ca ne-am putea pierde respectul de sine sau, de ce nu, masajul saptamanal la un salon de lux.

Si asta-i doar razboiul „intern”. Dar in afara? Sunt multe sufletele dornice sa te ajute, rude si prieteni binevoitori burdusiti cu sfaturi: „Nu ai unde sa fugi, peste tot e asa, daca nu si mai rau; sefii exista pe lume pentru a te face sa te simti o cantitate neglijabila, iar colegii – ca sa te injunghie pe la spate”.

Argumentele care te imping sa-ti dai demisia sunt complet irationale, sa-ti vezi de treaba ta, sa-ti bagi mintile in cap. Aduna-te si judeca la rece. Te simti umilita si minimalizata? Mofturi de femeie! Uneori, familia iti amplifica frica si te face sa te simti mai mizerabil decat atunci cand rupi o relatie sentimentala: un barbat mai gasesti, dar o slujba in centru si cu bonuri de masa.

Frica de schimbare

Oricat de cutezatoare ai vrea sa pari, te temi. Exista si motivele emotionale: te-ai implicat mult, te-ai atasat de mediu si de colegi (era modalitatea mea de-a te face placuta!). Rememorezi momente fericite: o imbratisare consolatoare, o conversatie interesanta in pauza de cafea, o confesiune tulburatoare, un cadou neasteptat, o gluma fara perdea intr-o casual friday.

Daca te-ai hotarat sa le comunici sefilor hotararea ta, trebuie s-o faci cu fermitate. Despartire amiabila?! Aiurea. Vei fi cel mai probabil santajata; nu brutal, ci sentimental – adica mult mai pervers. Vai, esti indispensabila; de-aici incolo, vei fi apreciata la adevarata valoare; se vor vaita ca firma colapseaza fara prezenta ta. Vor termina prin a-ti marturisi cat de mare nevoie de au ei de tine – argument, in viziunea lor, infailibil pentru sensibilitatea feminina. E o chestiune de bani? Se rezolva, la primul salariu.

Vor urma descrieri roze ale urmatorului cincinal, vei avea parte de zambete duioase si de viziunea unei masini de serviciu trasa la scara. De ce asa tarziu? De-abia acum si-au dat seama cat esti de nefericita. Te-au facut sa te simti instabila psihic si ingrata – ii parasesti dupa ce-au investit atat de mult in pregatirea ta, de parc-ar fi fost vorba despre o opera de caritate si nu de o afacere capitalista.

Saltul in gol

Nu vrei sa te autocompatimesti la infinit, ca acele vesnic nefericite care se vaita mereu cat de ingrozitor se simt la serviciu, de parca ar fi tinute acolo cu pistolul. Vrei sa iesi de sub drobul de sare. Ti-ai dat demisia si ai avut o scurta perioada „neagra”. Dupa euforie, ai plonjat in regrete si complexe de vinovatie. Dar, la scurt timp, iti vei gasi de lucru si toate se vor aranja mai bine decat te-ai fi asteptat.

Curajul de-a spune „nu”

Daca instinctul iti spune ca trebuie s-o faci, fa-o ! S-ar putea sa fie cel mai bun medicament pentru moralul tau. Cand te-ai hotarat, fereste-te de prietenii toxici, dornici sa iti spuna ca tu o duci bine si ca, daca cineva trebuie compatimit, aceia sunt ei. Fii curajoasa, nu te lasa intimidata, nu crede in convertirea peste noapte a superiorilor. Serviciul se recupereaza, neuronii ba. Iar banii nu inseamna nimic fara confort psihic si respectul de sine. Suna ca un cliseu, dar ce e un cliseu decat un adevar de prea multe ori invocat si apoi uitat?