Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă pentru transformarea zilei de 1 Iunie în zi liberă naţională

Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă pentru  transformarea zilei de 1 Iunie în zi liberă naţională

Camera Deputaţilor a adoptat, cu 237 de voturi pentru, propunerea legislativă care modifică articolul 139 din Legea nr. 53 / 2003 – Codul Muncii, ce vizează declararea zilei de 1 Iunie, Ziua Copilului, zi liberă la nivel național. Astfel, ziua de 1 Iunie va fi cea mai importantă zi din an pentru părinţii şi copiii din România.

Dincolo de toate eforturile, de la idee, până la acţiunile prin care am reuşit să aducem împreună atâţia oameni şi autorităţi în această campanie, cel mai mult contează bucuria celor mici. 1 Iunie zi liberă naţională va fi cel mai frumos cadou pentru toţi copiii şi părinţii.” declară Nadia Tataru, Director General Itsy Bitsy FM.
Inițiativa legislativă, înaintată de senatoarea Rozalia Biro și de deputata Claudia Boghicevici, împreună cu un grup format din 84 de parlamentari din toate partidele politice, este parte din campania ce urmărește să îmbunătăţească relația părinte-copil. Campania este derulată de grupul de inițiativă format din Itsy Bitsy FM împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), lideri de opinie – Andreea Marin, Virgil Ianțu și Tily Niculae -, specialiști psihologi, asociații de părinți.
Ne bucură semnul pozitiv pe care îl dă societăţii votul de astăzi. Nu pot decât să sper că vorbim doar de un început, că vom pune umărul împreună – societatea civilă, autorităţile, liderii de opinie, companiile – să facem cât mai multe acţiuni în sprijinul copiilor şi părinţilor, pentru familii din ce în ce mai sănătoase din toate punctele de vedere.” declară Gabriela Coman, preşedinta ANPDCA.
Acum legea merge mai departe către Preşedintele României care în maximum 20 de zile o va promulga sau o va trimite înapoi parlamentarilor spre reexaminare. Urmează apoi publicarea în Monitorul Oficial şi intrarea în vigoare după alte 3 zile.
Peste 17.000 de români sprijină inițiativa pe pagina de facebook 1 Iunie zi liberă. Campania beneficiază de sprijinul autorităţilor, specialiştilor în educaţie şi psihologia familiei, asociaţiilor de părinţi, liderilor de opinie şi personalităţilor din lumea artistică, care continuă să trimită mesaje de susţinere.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 13 ianuarie 2026

În ianuarie 2026, relațiile se oglindesc într-un alt fel pentru unele zodii. Sentimente și întâlniri care schimbă perspective, decizii emoționale curajoase și conexiuni care îți pot da viața peste cap într-un mod frumos și neașteptat. Pentru aceste semne, luna începe ca o poveste în care inima ți-e protagonistul principal. Zodii care trec prin transformări pe […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 19 ianuarie 2026

După mai multe plecări din echipa lor de comunicare și un nou val de controverse, Meghan Markle și prințul Harry încearcă să-și stabilizeze imaginea publică întorcându-se la firma de PR Sunshine Sachs Morgan & Lylis, cu care au colaborat și înainte de ruptura de familia regală. Meghan Markle și prințul Harry se întorc la Sunshine […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp