Cand apa devine un pericol

Cand apa devine un pericol

Deşi prima recomandare este să bei apă pentru că este esenţială pentru organism, există numeroase riscuri. Află când apa devine un pericol.
 
Bisfenol A. Această substanţă chimică, în general cunoscută sub prescurtarea BPA, care se găseşte în unele sticle din plastic, se poate scurge în mâncăruri şi băuturi, ridicând riscuri de sănătate în special în cazul sugarilor şi al copiilor. Deşi există apă comercializată şi în sticle fără BPA, unii experţi avertizează că şi acest tip de sticle poate elibera chimicale nedorite în apă, în cazul expunerii la soare, la microunde sau în cazul contactului cu maşinile de spălat vase şi prin spălare cu apă fierbinte.

Folosirea aceleiaşi sticle fără să fie spălată. O sticlă refolosibilă este o alternativă rentabilă şi ecologică la recipientele de unică folosinţă, cu condiţia să fie păstrată curată. Bacteriile preferă locurile cu o căldură şi umiditate ridicate, deci o sticlă aproape goală căreia i-ai pus capacul peste noapte şi pe care o umpli a doua zi cu apă va fi un mediu îmbietor pentru bacterii. Soluţia ar fi spălarea regulată a sticlei cu apă şi detrgent de vase şi clătită foarte bine.

Îndulcitorii. Atunci când vrem să îndulcim sau să aromăm apa, este recomandat să ne ferim de produse cu aşa-zişii îndulcitori naturali, pe care să le înlocuim cu o felie de lămâie proaspătă.

Consumul exagerat de apă. Deşi poate părea greu de crezut, prea multă apă poate ridica riscuri de sănătate. Un exemplu este hiponatremia, care apare atunci când nivelurile de sodiu din organism scad foarte mult, iar celulele încep să se umfle. Netratată, hiponatremia poate duce la convulsii şi comă. Astfel de cazuri apar, într-adevăr, foarte rar şi doar când bem doze foarte mari pentru a compensa pauze mari de hidratare. De aceea atleţii de maraton, care se rehidratează, sunt printre cei care suferă în mod normal de hiponatremie. Un sfat simplu pe care trebuie să-l avem în vedere este să nu bem niciodată până la punctul în care ne simţim plini doar de la apă.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp