DUPA MOARTEA LUI MICHAEL JACKSON, toti copiii celor din cercul nostru de prieteni s-au facut fani MJ. Din care motiv i-am luat fiicei mele bilet la concertul trupei tribut Who’s Bad, de unde a venit cu un strat considerabil de fericire pe fata care nu i s-a sters vreo doua zile. Ea are 8 ani si deja multe experiente aproape extreme la activ: pe langa un concert nebunesc vazut din primele randuri, parasailing la 7 ani, bungee jumping, rostogolire in balon cu aer pe apa, scuba diving la 6 ani, fentat paznicii in slip care opreau copiii la bariera si dat pe „Tsunami” (distractia care-ti da cele mai tari senzatii posibile intr-un Aquapark si unde nu era coada pentru ca nu se prea incumetau nici adultii).
Eu imi amintesc primul meu concert si acum… Era sala plina de copii si cel mai mult m-a impresionat faptul ca nu se statea pe scaun, ci, intr-un act de curaj pe care il admiram, toti stateau in picioare si cu mainile pe sus. Uau, eram in clasa a cincea si stii cine canta? Stii cine canta?? Ducu Bertzi!! Tu, floare de colt… Imi rasuna si acum in urechi. Pe vremea aia, tot ce se intampla in sala mi se pareau gesturi de un tupeu fascinant.
DIFERENTA DINTRE GENERATIA MEA SI A COPIILOR MEI ma bulverseaza continuu. Pentru ca de la mine pana la ei s-a schimbat cu totul modul de viata. Nu e doar „prapastia dintre generatii”, care apare oricum. E prapastia dintre trairi, perceptii, ambitii, sanse. Eu am crescut intr-o lume unde expresia „in virtutea inertiei” avea sens. Fiica-mea n-ar intelege acum de ce cineva ar putea ridica inertia la grad de virtute. In viziunea ei, in entuziasmul si nerabdarea ei, lucrurile sunt facute sa se tot transforme, iar situatiile care se repeta, e musai sa o provoace de fiecare data altfel.
GENERATIA MEA MERGE LA PSIHOLOG, generatia mea citeste carti motivationale, generatia mea are suficienta rabdare sa-si petreaca cea mai mare parte a zilei in fund pe scaun in fata unui desktop fara surprize. Cum vor arata intreprinzatorii de maine, angajatii multinationalelor de maine, cei care azi, la scoala primara, au cont pe Facebook? Cu siguranta altfel. Pentru ca daca fiica mea creste cu cele mai indraznete provocari la indemana, le va cere tot timpul. Nu va putea trai confortabil fara ele. Timpul va curge si mai repede, pentru ca va fi si mai plin de intamplari noi. „Mama,ce fac acum, ca ma plictisesc?!” Asta aud dupa doar doua minute de stat. Oare cum va arata viitorul condus de o generatie dependenta de pompa cu adrenalina?
DE FAPT, INTENTIONAM sa vorbesc luna asta despre „virtutea inertiei”. Ce inseamna,cum o simtim, de ce nu ii facem impotriva. Generatia mea primeste invitatii la dezmortire din toate partile, de genul „Schimba-ti viata!”,”Infrunta-ti temerile!”, „Ai curaj sa fii tu insuti!” Peste douazeci de ani, cand prietenii din ziua de azi ai lui Sportacus vor creste mari, care vor fi indemnurile? Cum vor arata cartile de dezvoltare personala? Inertia nu e o virtute. Rutina, probabil, ar putea fi. Pentru ca o rutina controlata (repet, controlata, deci de la care poti sa te abati oricand ai bucuria), te poate perfectiona intr-un domeniu sau iti clarifica niste lucruri, sau iti da stabilitate.
Dar inertia e altceva. E actiune fara motorul actiunii. E ras fara chef, e complezenta. Luna asta as vrea sa-ti repeti: inertia nu este o virtute. Daca sunt lucruri pe care le faci sau le accepti sau te afecteaza fara sa le ceri, fara sa le cauti, fara sa le doresti, fa curatenie! Scapa de virusi, scapa de spam, pune-ti pe desktop un wallpaper nou, poate coasta salbatica a Sardiniei si reincarca-te cu vise. Sa ai o luna vibranta.
- Luana Muresan, Redactor-Sef Femeia.
