Din Bangkok, (unde ceata politica a incins luptele de strada) pana in Bilbao, (unde un separatist basc tocmai paraseste inchisoarea), din Kashmir (pamant ravnit de India si Pakistan), pana in Irlanda de Nord (unde paramilitarii isi disputa puterea), lumea, popoarele, etniile, religiile, minoritatile, partidele, sunt in conflict.
Peste tot cineva vrea sa se impuna, sa-si marcheze teritoriul, sa fie recunoscut ca „mai presus”. Cu mijloacele lui. Unul are arma, altul puterea politica, altul pe cea fizica, unul are limba ascutita, altul doar charisma. Sigur, exista militanti pentru pace, exista congrese pentru pace, exista mostenirea spirituala a maicii Tereza, exista povestea americancei Rosamond, fost designer de moda la New York, care n-a avut copii, dar a lasat balta civilizatia si a plecat in Rwanda unde a ingrijit 400 de orfani pana la sfarsitul vietii.
De multe ori, poate pentru ca am prins si timpurile in care propaganda ma invata ca pionierii sunt voiosi si ca porumbelul pacii chiar exista, m-am intrebat de ce exista razboaie. Pentru ca exista pareri si nu o singura parere, ma gandeam. Pentru ca exista pe lume plictiseala si omul reactioneaza neasteptat la ea. Pentru ca exista idoli, pentru ca exista fanatici. Pentru ca exista capra grasa a vecinului. Mi-au trecut prin cap pareri si pareri, le-am imprietenit pe toate in aceeasi oala si mi-am zis: oamenii inventeaza razboaie pentru ca au nevoie de ierarhii. Nici nu stiu daca au nevoie sa fie ei cei mai tari. Faptul ca au castigat un razboi nu-i motiveaza neaparat sa rumege de atunci inainte ramura de maslin. Din lipsa de incredere in sine, inventeaza altul. Si intrecerea reincepe cu reguli noi.
De ce pe toata durata Jocurilor Olimpice regula (scrisa) este: orice conflict armat inceteaza? De ce Rusia si Georgia au decretat armistitiu in ziua in care concurentele lor s-au pupat emotionate pe podiumul Olimpiadei de la Beijing? Pentru ca pofta celor doua natiuni de a stabili ierarhii a fost (pe moment) saturata.
Admit ca e nevoie de intreceri, dar oamenii ar trebui sa inventeze mai des jocuri neletale, ar trebui sa se intreaca mai des pe baza de fair play. Ar trebui sa vorbeasca mai des aceeasi limba. A vorbi aceeasi limba este de fapt un exercitiu de sinceritate. Pe care il facem si noi, aici, cu revista FEMEIA. Nu vei gasi raspuns la toate mirarile tale, dar, cu siguranta, nu vei gasi nici ostropel din capra vecinului. Iti aratam ca te poti remarca, iti aratam ca te poti cunoaste tu pe tine cu adevarat si ca de fapt asta e solutia: autocunoasterea. Daca omul s-ar cunoaste pe sine cu adevarat n-ar mai avea nevoie sa-si reconfirme la nesfarsit pozitia in Univers, nu ar mai regiza, dezorientat, dispute pentru asta. S-ar intrece cu sine insusi, nu cu restul lumii.
FEMEIA. este asa cum esti tu: inspirata, admirata, implicata, captivata. Vei castiga, citindu-ne, inspiratie din experientele de viata ale unor femei cunoscute, admiratie din sfaturile si fondurile de ten numai bune de aplicat dimineata, implicare din toate incurcaturile psihologice de care nu mai fugi pentru ca le descurcam noi pentru tine si, in final, vei fi captivata de trucurile care te conving sa-ti faci timp pentru micile tale placeri casnice. Iti doresc o luna in care sa gasesti solutii fericite pentru toate provocarile.
Luana Muresan, Redactor-Sef Femeia.
