Ciupercile-super alimente

Indiferent dacă ţie îţi plac sau nu, ciupercile sunt considerate super aliment şi ar trebui să le incluzi în dieta ta cât mai des posibil. Pune-le pe pizza, în supe şi omlete. Dacă mănânci friptură, indiferent de tipul de carne ales, poţi folosi ciupercile ca şi garnitură.

Ciupercile (fungi) sunt fascinante şi sunt cu adevărat super-aliment din următoarele 6 motive:

1.Ciupercile şi oamenii contractează aceelasi fel de infecţii de la aceiaşi microbi patogeni. Cu toate acestea, evoluţia ciupercilor le-a făcut capabile să lupte împotriva acestor infecţii prin producerea unor compuşi speciali necesari distrugerii patogenilor. Când mâncăm ciuperci beneficiem şi noi de aceşti compuşi.

2.Ca orice super-aliment remarcabil, ciupercile sunt alimente funcţionale, conţinând macro şi micro nutrienţi, benefici oricărui sistem din organism.

3.Pălăria ciupercii este de fapt ultimul stadiu din ciclului de viaţă al unei ciuperci şi nu există decât pentru câteva zile. Magia ciupercii se desfăşoară sub pământ, în multe stadii complexe. În ultimul stadiu apare magica, medicinala şi nutritiva ciupercă, în forma în care noi o mâncăm.

4.La fel ca şi oamenii, fungi mănâncă şi digeră plante, producând acea enzimă specială necesară digerării. Luate ca supliment alimentar şi noi beneficiem de această enzima pe care noi nu o producem la fel de bine cum o produc fungi.

5.Atunci când mănânci ciuperci e de preferat să le găteşti pentru a beneficia cel mai mult de calităţile lor nutritive. Dacă ai nevoie de o multi-vitamină naturală, poţi consuma ciuperci. Acest supliment trebuie să conţină toată ciuperca: pălărie, picior şi spori – evident cultivate şi culese ca la carte.

6.Ce beneficii ai dacă mănânci ciuperci? Susţinerea imunităţii, energiei, libidoului, memoriei, sistemului nervos, inimii, plămânilor, sistemul limfatic, circulaţia sângelui şi multe altele.

Sunt sigură că după ce termini de citit acest articol vei merge la piaţă să cumperi ciuperci, nu-i aşa?  

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 07 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 07 septembrie 2026

Prima zi a noului an școlar a adus două imagini foarte diferite în cazul femeilor care, în ultimii ani, au fost asociate cel mai des cu rolul de parteneră a președintelui României. La Sibiu, Carmen Iohannis a ales să nu participe la festivitatea de deschidere de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, instituția la care continuă […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 03 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 03 septembrie 2026

La aeroport, unele dintre cele mai stresante situații nu apar din cauza zborului în sine, ci din cauza bagajelor. Un troler care nu se închide, documentele pierdute într-un buzunar, un rucsac în care nu găsești nimic sau o geantă prea grea pot transforma câteva ore de călătorie într-un mic test de răbdare. O însoțitoare de […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp