3 Idei! Unde fugim de 1 Mai

3 Idei! Unde fugim de 1 Mai

Pentru că vremea călduță de primăvară ne îmbie la plimbare, iar până la concediul binemeritat mai este ceva vreme, hai să fugim într-o minivacanță de 1 Mai! Nu peste mări și țări, ci chiar aici, la noi, că tare frumoase locuri avem!

Băile Felix

Este cea mai mare stațiune balneară cu regim permanent din România, renumită pentru apa termală, tratamentele și programele de recuperare pe care le poți face în clinicile din stațiune și, nu în ultimul rând, pentru numeroasele obiective turistice și rezervațiile naturale. Este considerată a doua cea mai importantă destinație turistică din România, după litoralul Mării Negre. Principalele obiective sunt lacurile cu nuferi și lotuși, ștrandul cu apă termală Apollo (construit în anul 1900), rezervația naturală „Pârâul Pețea“ și ștrandul cu valuri din Băile 1 Mai, fenomenul carstic de pe Dealul Șomleu. Avena de la Betfia, Capela de la Haieu, Biserica ortodoxă din Rontău (construită în secolul al XV-lea), Biserica de lemn din Brusturi sunt doar câteva dintre locurile minunate de vizitat.

Delta Dunării

Dacă vrei să te lași alinată de adierea celei mai mari întinderi de stuf din lume și cuprinsă de liniștea apei ușor tulburate de apropierea unei bărci, Delta Dunării este locul ideal. Până să te lansezi pe apă, poți vizita, în Tulcea, Centrul Muzeal Eco-Turistic „Delta Dunării“ (gazda celui mai mare acvariu din România), diferite muzee, dar și un sit arheologic. Dacă ajungi la Sulina, nu rata Biserica grecească Sf. Nicolae, Catedrala ortodoxă Sf. Nicolae și Alexandru și Farul lui Jean Bart (cel vechi). Printre avantajele excursiilor primăvara, cele mai importante sunt lipsa țânțarilor, temperaturile plăcute din timpul zilei, diminețile liniștite (este prohibiție, iar pescarii nu ies pe baltă). În luna mai, totul este verde, cresc stuful și papura, iar malurile încep să fie pline de flori de primăvară.

Hunedoara

Orașul de pe Valea Cernei a fost atestat în anul 1265 și a jucat un rol important în istoria țării noastre. Cum minivacanța de 1 Mai este bine-venită, încalță-te comod și hai să vizităm:

Castelul Corvinilor – ocupă locul al 11-lea în clasamentul celor mai frumoase castele din Europa şi este considerat un important monument de arhitectură gotică; Furnalul din Govăjdia, aflat la 20 km de Hunedoara, este locul unde s-au produs componente pentru faimosul Turn Eiffel; Biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae“ este cea mai veche din oraș: pictură interioară murală din anul 1654 și turn-clopotniță din 1827. Poți vizita, de asemenea, bisericile ortodoxe „Sfinții Împărați“ și „Schimbarea la Față“ ori biserica catolică „Adormirea Maicii Domnului“, toate aflate în oraș. Mănăstirea Prislop și bisericile Strei și Densuș se află în același județ, la o distanță de 25-43 km. Iar dacă vrei să evadezi în natură, nu rata Pădurea Chizid (o rezervație naturală de 50 de hectare) și Cinciș, unul dintre cele mai mari lacuri transilvănene (denumit Marea hunedorenilor).

Articol preluat din ediția de mai 2015 a revistei Femeia.

Autor: Mariana Fătulescu

Sursa foto:  Thinkstock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp