Virusul herpetic, microbul de care nu scapi

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Virusul herpetic, microbul de care nu scapi

Dacă ai nenorocul să-l contractezi la un moment dat, te vei „bucura“ de vizita lui toată viaţa. Cel puţin în stadiul actual al medicinei.

Provoacă dureri sau doar mâncărimi şi se manifestă prin vezicule sau roşeaţă. Dacă organismul este suprainfectat sau imunodepresiv, pot apărea ulceraţii neplăcute sau alte complicaţii. Virusul herpetic este de două feluri: Herpes simplex 1, care provoacă herpesul bucal, şi Herpes simplex 2, responsabil de apariția herpesului genital. Sunt boli nu foarte grave, ci mai degrabă sâcâitoare şi neplăcute. Prima se transmite prin mâncat și băut la comun, iar cea de-a doua este o boală cu transmitere sexuală, ce afectează organele genitale externe, care poate prezenta leziuni localizate inclusiv pe fese ori pe partea inferioară a spatelui.

Cel mai răspândit

Infectarea cu virusul herpetic, în cele două forme amintite, este considerată cea mai răspândită viroză în lume. Statisticile spun că peste 90% din populaţia globului a făcut cel puțin o dată boala. Odată contractat, virusul rămâne în corp, având perioade de activare sau doar contribuind la infectarea celor din jur. Uneori, apar chiar epidemii în colectivităţile în care se folosesc foarte des lucrurile în comun, sub formă de stomatite herpetice. Tratamentul constă în antivirale, iar veziculele și ulceraţiile se vindecă relativ repede, virusul intrând în stare latentă.

Cine îl ia

Încă nu se ştie cât de contagios este virusul în stare latentă, însă e cert că toată lumea e receptivă la infecţia herpetică. Cel mai des întâlnite forme de manifestare sunt tipurile de herpes deja amintite: herpesul bucal şi cel genital. După ce s-a vindecat leziunea şi virusul a intrat în stare latentă, reactivarea se poate produce oricând în anumite condiţii favorizante: traumatisme, insolaţie, frig, depresie, stres, boli febrile. În aceste situaţii, rezistenţa organismului scade, creându-se terenul propice pentru apariţia herpesului, chiar în prezenţa anticorpilor în sânge.

Fără tratamente după ureche!

Nici tratamentele de stimulare a imunităţii luate la sfatul vecinei, nici antiviralele pe care le-a luat mătuşa nu sunt recomandate, fiindcă astfel doar agravezi boala. Cel mai bine e să consulţi un medic, care va ști exact ce trebuie făcut. Există câteva soluţii naturale, menite să calmeze durerile şi mâncărimile şi, uneori, să grăbească cicatrizarea. Dar nu să vindece!

Complicaţii

Foarte rar, poate apărea encefalita herpetică, afecțiune cu debut brusc, cefalee, somnolenţă, convulsii şi comă rapidă. Apare mai des la adolescenţi şi adulţi, având o evoluţie gravă. Uneori, virusul herpetic afectează şi ochii, provocând cheratită şi conjunctivită herpetică. În cazul unui organism imunodepresiv, ulceraţiile pot apărea pe toate organele interne. De aceea, nou-născuţii, bătrânii și bolnavii foarte slăbiţi trebuie să fie izolaţi de pacienții cu puseu de herpes.

Leacuri din grădină

Sunt eficiente împotriva herpesului bucal și se prepară uşor.

Ulei de muşcată: are efecte cicatrizante şi calmante. Aplici pe ulceraţie 2-3 picături din oră în oră. Diminuează durerea şi accelerează vindecarea.

Decoct de urzică: are proprietăţi antiinflamatoare. Aplici comprese cu decoct preparat dintr-o lingură de urzică la o cană cu apă, fiert
15 minute şi apoi strecurat.

Cataplasme cu alun-vrăjitoresc: are efect astringent, hemostatic şi antiinflamator. Zdrobeşti planta bine de tot şi pui pe comprese
de tifon. Aplici pe herpes şi ţii câteva minute.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.28/17.07.2014

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: Fotolia

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu au început o vizită de trei zile în Spania, într-un an cu o semnificație aparte pentru relațiile dintre cele două țări. În 2026 se împlinesc 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Spania, în timpul domniilor Regelui Carol I și Regelui Alfonso […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Pe 26 iulie 2026, astrologia marchează începutul unui nou ciclu de aproximativ un an și jumătate. Nodul Nord al Lunii intră în Vărsător, iar Nodul Sud se mută în Leu, activând o axă asociată cu tensiunea dintre identitatea personală și apartenența la comunitate, dintre nevoia de recunoaștere și dorința de a contribui la ceva mai […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp