Nu făceam decât să dorm şi iar să dorm, încercând ca, prin această stare de letargie, să alung suferinţa.
În vara anului 1995, după multe nopţi petrecute studiind, în sfârşit puteam să-mi demonstrez cunoştinţele juridice la o agenţie de avocatură din micul orăşel de munte unde locuiam. Domnul Martin senior era unul dintre cei mai influenţi oameni ai oraşului, un avocat cu fler şi cu nobile rădăcini nemţeşti. Iar fiul lui, tânăr, frumos şi foarte elegant, era ţinta tuturor femeilor şi chiar a puştoaicelor de liceu.
Încercam să ţin pasul
Îmi doream să intru în graţiile şefului meu, un om pe cât de vesel, pe atât de exigent în ale meseriei. Timpul meu se împărţea între orele de serviciu şi „vizite“ acasă, unde mă aştepta mama. Pe Mark, fiul lui, aveam să-l cunosc mai bine la o serată organizată de breasla avocaţilor din zonă. Într-adevăr, era un mare crai cuceritor şi m-a pus puţin în încurcătură, fiind mai timidă de felul meu. Au urmat discuţii, scurte plimbări, schimburi de priviri. Mă consideram flatată de atenţia pe care mi-o acorda şi mă întrebam dacă nu cumva sunt îndrăgostită şi, mai ales, dacă sentimentul e reciproc.
Un vârtej de întâmplări
Mark a venit cu o neaşteptată invitaţie la o cină romantică la cel mai select restaurant din oraş. Am trăit o seară memorabilă, am discutat de toate, am râs mult. Finalul ar fi luat prin surprindere pe oricine: mi-a oferit un inel cu diamant şi m-a cerut de soţie. Copleşită de farmecul bărbatului de lângă mine, am spus da.
A stabilit rapid data nunţii, locaţia, invitaţii, iar cei din jur, prietenii, rudele, erau încântaţi de norocul meu şi de faptul că ne potrivim atât de bine. Singura persoană reţinută părea să fie mama: tăcută şi tristă, nu făcea decât să suspine amar la cine ştie ce gând numai de ea ştiut.
Totul era perfect
După nuntă, ne-am stabilit în apartamentul lui mare şi prea luxos pentru mine. Între noi, erau multă dragoste, o bună comunicare şi un infinit de fericire. Îl ajutam cu slujba, uneori pledam în locul lui, pentru că era ocupat cu o afacere nouă, în care investea mult timp şi bani. Într-o zi, mi-a pus în faţă un dosar masiv şi m-a implorat să preiau cazul şi să-l studiez foarte bine.
M-am grăbit
Cum mi-am terminat treaba mai repede decât mă aşteptam, am plecat într-un suflet spre casă. Am ajuns, am urcat scările şi m-am îndreptat spre dormitorul conjugal. Când am deschis uşa, ochii mei au văzut cea mai dezolantă imagine: Mark împreună cu alt bărbat, abandonaţi dragostei lor mârşave. Mi-e greu să descriu sentimentele mele din clipa aceea. Am alergat în neştire pe străzi, nu vedeam pe nimeni, lacrimile mă înecau, eram revoltată şi confuză, nu aveam nicio ţintă… Am rămas pe o bancă în parc până spre dimineaţă, când m-am îndreptat spre casa mamei mele. A înţeles totul dintr-o privire, m-a îmbrăţişat şi m-a lăsat să-i plâng pe umăr până când nu am mai avut lacrimi.
Am depus actele de divorţ
Am plecat apoi în Anglia, unde am primit o invitaţie pentru un interviu la un cămin de bătrâni. Munca nu era uşoară, însă îmi plăcea s-o fac şi cel mai important era că scăpasem de coşmarul din ţară. Sunt fericită că apoi am luat-o pe mama cu mine și mi-am împlinit visul de a adopta o fetiţă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare clipă şi ştiu că nimic în această lume nu este la întâmplare. (Emma)
Poveste adevărată trimisă de o cititoare, publicată în revista Femeia de azi nr. 35/2014
Foto: © Antonioguillem – Fotolia
