Nu incerca asta, ii sperii pofta de sex!

Nu incerca asta, ii sperii pofta de sex!

Începe să miroasă a toamnă şi, implicit, a romantism. Ce-ar fi el fără un pic de patimă? Dacă nu eşti atentă, se duc şi patima, şi romantismul cât ai clipi, iar pofta lui de sex dispare.

O să ţi se pară ciudat probabil, dar nici bărbaţii nu pot face sex oricând, oricum. Bărbaţii, chiar dacă nu par – sau nu vor să pară – sentimentali, pun la inimă o mulţime de vorbe, gesturi. Iar dacă inima e grea, nici sexul nu mai e atât de simplu. Acum, dacă tot eşti îndrăgostită de omul ăla de lângă tine, nu e prea greu să fii mai atentă cu sensibilităţile lui. Ştiiiiiu, teoria generală este că „toţi bărbaţii sunt porci, nu vor decât să se bage în patul tău, dar numai după ce ai spălat, lustruit, curăţat“. Din fericire, asta e numai o teorie, bărbaţii fiind pur şi simplu completarea noastră, a femeilor. Şi, aşa cum ţie îţi piere orice dorinţă dacă de aniversarea cuplului vostru vine ca floarea, te sărută în fugă, apoi se proptește în faţa televizorului, aşa are şi el câteva chestii care-i pun dorinţa la pământ. Ordinea e întâmplătoare.

Lista cu… de făcut

Vine omul acasă plin de gânduri tandre, încearcă un preludiu mai ca-n filme, iar tu ţi-aduci aminte brusc de bateria de la baie care s-a stricat, de vecinul de vizavi care trebuie odată şi odată pus la punct, de cine ştie ce comision urgent. Şi i le înşiri fix când i-e lumea mai dragă şi dorinţa mai crescută. Băiat cumsecade, nu se opreşte chiar dintr-odată, tratează lista interminabilă ca pe nişte vorbe menite să-l excite şi mai tare. Te prinzi că nu te-ascultă şi o iei de la capăt, mai insistent. Se duce totul de râpă, bietul om preferând să-şi ia o bere din frigider şi să se ducă la vecinu’. Măcar bifează un punct de pe listă.
Mai bine… E clar că încerci să profiţi de slăbiciunea lui, dar nu chiar în momentul ăla. Aşteaptă până începe să moţăie după… şi, cu voce caldă, picură-i uşor în ureche ce are de făcut. Metodă verificată!

Observaţii nepotrivite

De data asta, aţi ajuns într-o fază avansată a preludiului. Iar când „îi este mai greu voinicului“, constaţi – din nefericire, cu voce tare – că s-a cam îngrăşat. Ori că nu mai are muşchii de-altădată. Sau că a început să chelească. Dintr-odată, totul se moleşeşte, bărbatul îşi aminteşte că trebuie să dea un telefon urgent… Rău pentru el, neplăcut pentru tine.
Mai bine… Ştiu, se vede mai bine când eşti umăr la umăr, dar n-ar fi eficient pentru toată lumea să-i spui a doua zi? Ţie ţi-ar prii să-ți zică în plină acţiune c-ai cam făcut colăcei?

Jocul de-a orgasmul

O femeie din trei, spun statisticile, nu ajunge niciodată (sau ajunge extrem de rar) la orgasm. Dacă, Doamne fereşte, eşti una dintre acelea, nu încerca să mimezi. Poate că o dată de două ori merge (aşa, de încurajare), dar bărbaţii se prind destul de repede când e adevărat şi când e teatru, oricât de bună actriţă ai fi. Iar plăcerea actului sexual este acolo, chiar dacă nu ai orgasm. Pe de altă parte, e bine să ştii că lipsa orgasmului are şi alte cauze: nu ai (aţi) găsit locul potrivit (aici mă refer la celebrul punct G) sau preludiul e prea scurt ori partenerul, prea pornit, are orgasm taman când tu eşti în pregătire.
Mai bine… I-ai povesti despre micile tale neîmpliniri, cu uşurelul, mai bine l-ai orienta un pic către ce ştii tu că ar fi mai interesant. Şi în nici un caz nu mai mima.

Preluarea controlului

Că tot a venit vorba despre orientarea spre punctele erogene, să stabilim ceva. Această excitantă colaborare între voi nu trebuie să se transforme în „eu conduc, că eu ştiu mai bine“. Dacă el nu mai are nimic de spus, se va simţi curând transformat în (pardon de vorbă!) vibrator. Şi nu cred că va fi foarte fericit. Ba dimpotrivă.
Mai bine… Îi arăţi, îi spui, dar îl laşi şi pe el. Ajunge să-i dai o idee, că o va prinde din zbor, dezvoltând-o apoi. Spre fericirea ta şi a lui deopotrivă.

Împărtăşirea sentimentelor

Nu, nu mă refer la declaraţiile pe care vi le faceţi voi doi, la dragostea pe care o împărtăşiţi. Mă refer la ce povesteşti prietenei celei mai bune despre viaţa ta personală în general şi viaţa ta sexuală în particular. Imposibil să nu-i arunce vreo privire cu subînţeles, imposibil să nu scape vreodată o vorbă. Şi, oricât ţi s-ar părea de ciudat (da, le place să se laude cu cuceririle lor, dar performanţele lor să nu fie subiect de bârfă), îi va pieri de tot cheful să se mai dea în spectacol. Altfel spus, să fie subiect de discuţie la întâlnirea prietenelor.
Mai bine… Până la urmă e ceva intim, iar intimitatea nu înseamnă poveşti, vitrină, expunere publică. Dacă uneori simţi nevoia să povesteşti cuiva, povesteşte-i chiar lui. Efectul e neaşteptat. În sensul bun al cuvântului.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.38/2014
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: © detailblick-foto – Fotolia

Cele mai citite
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025

Așteptările nu distrug relațiile pentru că sunt prea mari, ci pentru că rămân nespuse. Iar atunci când nu sunt comunicate, se transformă în frustrări, tăceri și reproșuri. Dacă în adolescență e firesc să nu știm exact ce vrem, la maturitate ar trebui deja să avem curajul să cerem. Despre cum ne putem exprima dorințele și […]

Citeste mai mult
De Echipa Femeia | 16 februarie 2021
De Echipa Femeia | 16 februarie 2021

    Am facut aseara chec cu lamaie si iaurt. Am gasit o reteta noua intens aromata cu lamaie si pentru ca se facea foarte usor si promitea sa fie buna, am incercat-o. Pot sa garantez ca este un dulce perfect, se face repede, ai mereu in casa ingredientele, este deosebit de parfumat, iar dimineata, […]

Citeste mai mult