Mama mă încurajează mereu şi asta îmi dă aripi şi îi arăt cu mânuţele ridicate cât de mult o iubesc.
Adorm seara de seară auzindu-i cântecele de leagăn sau poveştile cu Lupul-cel-rău ori cu Scufiţa-Roşie, urmate de lecţiile de viaţă pe care trebuie să le învăţ de pe acum. Cel mai mult îmi place Punguţa cu doi bani… la cum imită mama cântatul cocoşului, mă amuz teribil şi o răsplătesc cu râsete zgomotoase.
Zilele se scurg calm şi liniştit
Am început să fac primii paşi cu puţin înainte de a împlini un anişor (acum am doi proaspăt împliniţi), iar mama mă alinta cu drag de fiecare dată. Alerg spre ea şi mă aşteaptă cu braţele deschise, acolo e paradisul meu. Mergem în parc la plimbare şi-i sorb fiecare cuvânt despre tot ce e în jurul meu: copaci, flori, păsări, locuri de joacă, oameni, biciclete. Îmi dă un băţ cu care scurm prin nisip doar-doar oi găsi ceva de preţ (ea ştie că şi curiozitatea mea este nepreţuită). După ce am terminat cu cele pământeşti, îmi îndrept ochişorii mei albaştri spre cele cereşti, unde am descoperit luna şi păsările, care mă farmecă de fiecare dată.
Îmi place să merg în multe locuri
Ador să mă ducă mama la teatru, dar nu vă închipuiţi că stau cuminte la vreo piesă. Nici pomeneală. Sunt atras de închisul şi deschisul uşilor, de tablourile expuse, de luminile din sala de spectacol şi mă minunez de toate astea nevoie mare! Un loc special pentru mine e acasă la Doamne-Doamne. De câte ori ajungem acolo, caut cu privirea crucea bisericii să mulţumesc şi eu pentru paradisul meu. Mama mi-a spus să fiu cuminte la biserică şi să ştiţi că o ascult. Doar că uneori aş mai fugi după preotul care se ascunde în altar, iar mama nu mă lasă… ştie ea de ce.
Am început să vorbesc pe limba ei
Asta, ca s-o răsplătesc şi ştiu că se bucură pentru că văd cum îi lăcrimează ochii… atât timp mi-a vorbit de toate cele, încât m-am hotărât să-i fiu partener de dialog. Îmi numeşte lucruri şi eu repet după ea, nu prea îmi iese „r”-ul, unele cuvinte le cam stâlcesc, dar nu disper. Am învăţat deja culorile şi tare-mi place să desenez, să fac baloane de săpun, să umplu găletuşa cu nisip. La mare mi-a plăcut taaare mult, până şi algele care mi se prindeau de picior mi-au devenit prietene, căci mama mi-a făcut din ele brăţări şi la mâini, şi la picioare, iar eu nu mai puteam de bucurie.
Şi timpul trece repede
Toamna asta o să-i spun eu mamei tot ce mi-a povestit acum un an: cum cad frunzele, unde pleacă păsările, ce fructe vom gusta, cum bate ploaia în geam şi câte şi mai câte. Am atâtea lucruri pentru care să-i mulţumesc şi nu ştiu dacă, pentru vârsta mea, îmi ajung cuvintele.
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.38/2014
Autor: Darius -Andrei (un cititor)
Sursa foto: © goodluz – Fotolia.com
