Cum alegi covorul potrivit

Dacă în trecut nu concepeam să nu avem covoare persane în apartament, acum vremurile s-au schimbat, iar moda ultimilor ani merge către simplitate. Iată cum alegi covorul potrivit cu moda și cu stilul casei tale.

Covorul a devenit un accesoriu mai puțin indispensabil ca în alte vremuri. Iar odată cu dezgolirea podelelor, casele arată altfel. Covorul are însă rolul lui – important e să-l valorifici optim, fără exagerări. Face casa primitoare și îi conferă un aspect finisat.

Chiar dacă podelele sunt de lemn, nu renunța la covorașele care dau căldură și personalitate.

Tot ele sunt un bun antiderapant când te grăbești dintr-o cameră în alta. Livingurilor li se asortează un singur covor mare. Iar într-o cameră zugrăvită în alb sau culori pale, un covor de culoare intensă sparge textura cromatică și dă o notă elegantă. La fel e în cazul podelelor închise la culoare, covoarele albe fiind de mare efect.

Covorul nu trebuie să aibă întotdeauna aceleași nuanțe ca draperiile sau alte elemente decorative.

Se recomandă însă ca tonurile să fie ori asemănătoare, ori puternic contrastante. Ca materiale, ușor de întreținut sunt cele sintetice, subțiri, fără franjuri și cu modele geometrice.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.39/2014
Autor: Lidia Năstase
Sursa foto: pixabay

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 02 iunie 2026
De Ioana Bucur | 02 iunie 2026

Alessia Năstase, una dintre fiicele legendarului tenismen Ilie Năstase, a reușit să atragă atenția publicului la cea mai recentă apariție a sa. Tânăra a fost protagonista unui material video în care și-a prezentat câteva dintre cele mai speciale piese vestimentare și accesorii din garderoba personală. Relaxată, elegantă și foarte naturală în fața camerei, Alessia a […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 04 iunie 2026
De Ioana Bucur | 04 iunie 2026

Kate Middleton și Regele Charles al III-lea au participat împreună la un eveniment cu o încărcătură emoțională aparte, dedicat aniversării a 125 de ani de activitate a organizației Cancer Research UK, cea mai mare organizație independentă de cercetare a cancerului din lume. Recepția a avut loc pe 2 iunie la Palatul St. James din Londra […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp