În jurul vârstei de 7 luni, sugarul începe să se ridice la marginea patului, iar o lună – două mai târziu începe să păşească.
În general, cam pe la vârsta de un anişor voinicul practică mersul „îndeletnicire” care îl ridică la rangul de om… mare. Uneori însă, din diferite motive, marele eveniment care este mersul copilului, are loc mai târziu.
Copiii activi pornesc mai repede, dar unii au de recuperat prematuritatea sau o boală care a dus la întârziere în dezvoltarea motorie (precum distrofia sau rahitismul).
În afara acestor două motive, există şi anumite boli neurologice – cum ar fi paralizia cerebrală sau unele boli genetice – care pot împiedica dezvoltarea motorie a copilului. Aceste boli sunt evidente înainte de vârsta de un an, aşa că un consult la medicul specialist le va putea diagnostica. În urma consultului, neurologul va stabili şi dacă micuţul are sau nu nevoie de gimnastică de recuperare.

Semne că există probleme cu mersul copilului

Mersul copilului poate fi, de asemenea, afectat dacă acesta s-a născut cu o deformare ongenitală a unuia sau ambelor picioare.
Un control amănunţit făcut la naştere de neonatolog ar trebui, în principiu, să depisteze eventualele anomalii. O contractură musculară la şold, o asimetrie a pliurilor sau o asimetrie generală a corpului sunt semne cât se poate de clare că vizita la ortoped nu trebuie amânată. Şi asta pentru că perioada cea mai bună pentru a trata deformările picioruşelor este în primele trei luni de viaţă!

Dacă anomaliile au trecut neobservate la naştere, există câteva semne pe care, în timp, şi tu le poţi sesiza. iar acestea trebuie să te trimită cu copilul urgent la medic: un picior sau ambele curbate spre exterior de la genunchi în jos, genunchii foarte apropiaţi între ei, mers şchiopătat, durere la mers, împiedicare sau cădere frecventă.
 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 28 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 28 septembrie 2026

Finalul întâlnirii dintre Papa Leon al XIV-lea și cuplul prezidențial francez a adus un moment aparent incomod pentru Brigitte Macron. În timp ce suveranul pontif a continuat conversația cu Emmanuel Macron, soția președintelui a rămas pentru câteva clipe în afara discuției. Diferența dintre felul în care Papa și-a luat rămas-bun de la cei doi a […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 30 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 30 septembrie 2026

Mirabela Grădinaru a revenit la o ținută cunoscută pentru participarea la un eveniment dedicat Reginei Maria. Alături de Nicușor Dan, partenera președintelui a fost prezentă la lansarea volumului „REGINA – in honorem arhitectei României Mari”, într-o combinație de pantaloni negri și bluză neagră cu detalii albe, inspirată de ia tradițională. Ansamblul fusese purtat și în […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp