Cum puteţi preveni apariţia vergeturilor în timpul sarcinii

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nimeni nu va poate spune dacă sunteţi una dintre mămicile care se vor confruntă cu această problemă, dar dacă vă doriţi să nu aveţi motive de îngrijorare, cel mai bine este să preveniţi decât să trataţi! O gândire pozitivă, o alimentaţie echilibrată şi o îngrijire corespunzătoare a pielii pot face minuni, acţionând din interior spre exterior şi invers.

 
 
De obicei, femeile cu o piele mai puţin elastică sunt mai predispuse apariţiei vergeturilor în perioada sarcinii, când schimbările hormonale declanşează rotunjiri ale sodurilor, sânilor şi coapselor. Un regim alimentar sănătos poate contribui substanţial la creşterea elasticităţii pielii. Este indicat să consumaţi alimente bogate în proteine precum carne, ouă, peste şi lactate. Fructele şi legume au la rândul lor un rol important, deoarece conţin antioxidanţi, iar cele ce conţin vitamina C stimulează producţia de fibre elastice.
 
Folosirea intensă a unor creme şi geluri pe bază de uleiuri şi substanţe naturale precum drojdia, aminoacizii, proteinele din grâu şi din mătase poate fi, de asemenea, o soluţie eficientă. Rolul acestora este de a activa producerea de fibre elastice şi de a conservarea tonicitatea epidermei. Totodată, uleiurile şi cremele favorizează autorepararea pielii.
 
 
În plus, pentru a avea o piele catifelată şi elastică, nu uitaţi să vă hidrataţi şi să vă îngrijiţi pe tot parcursul sarcinii cu loţiuni de corp şi uleiuri special concepute pentru gravide, prin masaj zilnic
 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 28 iulie 2026
De Ioana Bucur | 28 iulie 2026

Prințul Harry și Meghan Markle se află din nou în centrul unor speculații despre bani, viitorul lor profesional și relația cu Familia Regală. După ce ducele a pierdut un important proces intentat editorului publicației britanice Daily Mail, unele surse mondene susțin că situația financiară a cuplului ar fi devenit tot mai fragilă. Mai mult, relatările […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 27 iulie 2026
De Ioana Bucur | 27 iulie 2026

Monica Bîrlădeanu le-a oferit urmăritorilor săi o privire rară asupra vieții petrecute alături de soțul ei, Valeriu Gheorghiță. Actrița a publicat pe Instagram mai multe imagini din vacanța lor de vară, surprinzând peisaje spectaculoase, momente de relaxare și câteva cadre romantice în doi. Pentru escapada din această vară, cei doi au ales Grecia, una dintre […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp