A devenit un lucru comun frământarea femeii în faţa acestei decizii: o familie adevărată sau o carieră de succes? Ei bine, se pare că este posibil să le ai pe amândouă. Totul e să ştii să-ţi alegi cariera şi să ai noroc de o dragoste adevărată. Să aflăm de unde ni se trage dilema: în primul rând, de la un vădit complex de inferioritate.
Complexul feminismului
Noi, femeile, am luptat atât timp să fim egale cu bărbaţii, încât am uitat de ce ne-am dorit asta. La început, era dorinţa de a avea un cuvânt de spus. Femeile au vrut să fie şi altceva în afară de păstrătoare ale valorilor familiei, au dorit (convinse că sunt în stare) să devină şi ele medici, avocaţi, oameni de afaceri şi piloţi. Au vrut să aibă un cuvânt de spus (şi) în treburile cetăţii, adică dreptul la vot, pe care l-au câştigat. Astfel, au devenit egale cu bărbaţii, cel puţin în ce priveşte posibilitatea de a urma aceleaşi cariere. Numai că atâtea şi atâtea generaţii de mame din trecut le-au făcut să fie nesigure: „Oare mai sunt o mamă bună dacă devin un bun profesionist? Oare mai sunt o soţie iubitoare dacă devin cea mai bună în meseria mea?“ Aşa a apărut dilema.
Nu-ţi pune singură piedici!
Am văzut într-un film o scenă care m-a pus pe gânduri. O femeie îşi justifica starea de celibat prin faptul că a fost nevoită să aleagă între familie şi carieră. Bărbatul căruia îi spunea cum stau lucrurile i-a replicat: „Asta înseamnă că nu ţi-ai ales bine cariera“. Am stat şi m-am gândit, am citit ce spun psihologii şi mi-am dat seama că personajul acela avea dreptate. În momentul în care-ţi place ce faci, când practici cu pasiune o meserie şi iubeşti cu adevărat un bărbat, este imposibil să nu ai timp pentru ambele (carieră şi familie), fiindcă amândouă (profesie şi dragoste) curg lin şi nu trebuie să te încrâncenezi să-ţi iasă bine una sau cealaltă. Nu eşti nevoită să alegi. Dacă eşti bine văzută la serviciu şi urci în ierarhie, nu trebuie să te simţi nici îngrijorată de ce va zice el, nici speriată că nu vei fi în stare să te ridici la nivelul concurentului tău bărbat.
Fii femeie, nu bărbată!
Sufragetele
După revoluţiile paşoptiste, femeile au început să se ridice. Au apărut astfel mişcările feministe, care luptau în primul rând pentru drepturi civile (divorţ, custodie, desfiinţarea statutului de fiinţă superioară al bărbatului în căsnicie etc.). Până la începutul secolului al XX-lea, feministele, unele mai radicale, altele mai moderate, s-au zbătut în van să obţină aceste drepturi civile, ele neavând drept de vot. Depindeau tot de cei împotriva cărora se ridicaseră, atotputernicii bărbaţi. Prin urmare, au simţit nevoia de a vota. Aşa a apărut în Anglia mişcarea sufragetelor (de la sufragiu, vot), care au avut un singur scop: dreptul la vot al femeilor. Pe care, în cele din urmă, l-au câştigat.
