Din secretele cosmeticienelor

Din secretele cosmeticienelor

După un tratament cosmetic, tenul radiază şi este catifelat. Dacă vrei să obţii acelaşi efect acasă, prin forţe proprii, îţi împărtăşim câteva trucuri aflate chiar de la salon.

Este adevărat că produsele folosite în cabinetele cosmetice au formule cu ingrediente mult mai active decât cele aflate în comerţ, dar la fel de importante sunt ritualul după care se aplică aceste tratamente şi trucurile cosmeticienelor, pe care le putem pune în practică şi noi acasă, pentru că nu necesită proceduri complicate şi nici instrumente speciale.

Îndepărtează toate impurităţile de pe ten!

După demachiere, tenul trebuie curăţat fie cu loţiuni tonice, fie cu apă. Iar ca să rămână curat peste noapte,se cuvine ca nimic din ce ar putea astupa porii să nu rămână pe faţă. O apă tonică bună îndepărtează impurităţile şi echilibrează pH-ul pielii. Porii astupaţi împiedică pielea să respire, iar dimineaţa, tenul pare obosit şi tern. Chiar şi un şervet curat înmuiat în apă călduţă este excelent pentru curăţarea temeinică a tenului.

Exfoliază-l regulat.

Îndemnul cosmeticienelor, fie că mergem la tratamente cosmetice sau nu, este să exfoliem tenul o dată pe săptămână. Dacă nu scăpăm de celulele moarte, cremele au un efect minim spre zero.

Masează tenul.

De fiecare dată când aplici o cremă, masează tenul cu mişcări ascendente şi din interior spre exterior. Acest scurt masaj dublează acţiunea cremei şi redă tonusul pielii.

Aplică o mască, de preferat seara.

Noaptea, pielea întinereşte, iar masca o ajută în acest demers. Asigură-te că în mască sau în crema de zi e ca ingredient principal un antioxidant, fiindcă el va face tenul să lumineze, să-şi recapete fermitatea şi catifelarea. După ce ai îndepărtat masca, aplică o cremă hrănitoare şi hidratantă – uneori, masca nu este suficientă pentru nevoile pielii.

Îmbunătăţește acţiunea cremei

adăugând o picătură de vitamina E uleioasă în cantitatea pe care o aplici pe faţă dacă ai pielea uscată sau o picătură de zeamă de lămâie dacă tenul este gras.

Foloseşte o loţiune tonică foarte rece.

Ţine acest produs în frigider, pentru că temperatura scăzută intensifică circulaţia. Dacă vrei să impulsionezi şi mai mult circulaţia, aplică alternativ comprese reci şi calde (nu fierbinţi!), terminând cu una rece.

Menține tenul mat folosind gel, nu pudră.

Un praf de pudră absoarbe grăsimea în exces pentru puţin timp, iar un gel matifiant are acelaşi efect pentru mai multe ore. Pudra păstreaz-o doar pentru a fixa machiajul şi pentru micile retuşuri de peste zi.

Acoperă perfect cearcănele

amestecând în fardul corector puţin ruj portocaliu. Această combinaţie neutralizează chiar şi cele mai negre cearcăne!

Citește și:

Pielea rebelă, fără soluție?

Cea mai buna strategie impotriva punctelor negre

Hidratarea de zile mari

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.21/28.05.2015

Autor: Luminița Tăbăran

Sursa foto: pixabay.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
De Corina Matei | 01 septembrie 2017
De Corina Matei | 01 septembrie 2017

Femeile nu aruncau tărâțele de grâu rămase de la moară. Le luau acasă, pentru borș și hrana animalelor. După o perioadă lungă de desconsiderare, tărâțele au revenit la modă. Tărâțele proaspete (aproape de orice fel) conţin belșug de vitamine din complexul B (B1, B2, B5, B6, B12), vitaminele D, E şi PP, dar şi mult magneziu, […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 23 decembrie 2025
De Andreea Vasile | 23 decembrie 2025

Pe măsură ce 2025 se apropie de final, vine momentul perfect să ne uităm înapoi, să tragem concluzii și să ne pregătim pentru un nou început. Fiecare zodie are propriul său ritm, propriile provocări și dorințe ascunse. De aceea, ceea ce ar putea fi esențial pentru Berbec poate fi complet diferit pentru Rac sau Capricorn. […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp