E toamnă
Am 23 de ani, părul blond, ferma convingere că a mânca covrigi în locuri publice este nemanierat și tocmai încep un stagiu de practică într-o companie cu pretenții. Anul, 2004, la radio, 3SudEst este în topuri, în cinematografe, DiCaprio joacă în Aviatorul, iar eu port o pereche de cizme roz din piele întoarsă și multe brățări cu nonșalanța celei care nu cunoaște codul vestimentar în corporații.
Mi-am stabilit cu conștiinciozitate ce am voie să fac și ce nu la noul loc de muncă, alcătuind, ca întotdeauna, liste cu lucruri permise și nepermise – nu îți bârfi colegii, nu împărtăși detalii intime legate de viața personală, nu umbla pe birourile celorlalți fără aprobarea lor, nu întârzia la întâlniri și conferințe, salută-ți prima superiorii ierarhici, nu mânca în fața calculatorului. Smartphone-urile mai au mult până să apară, iar birourile de tip open space, feedback-ul și coaching-ul nu sunt încă la modă. Altfel, lista ar fi inclus: nu îți verifica e-mailul sau conturile de pe rețelele de socializare în timpul ședințelor și al trainingurilor, moderează-ți volumul vocii la telefon sau în conversații în birourile cu plan deschis, fii discret și empatic în critica adresată colegilor, răspunde mesajelor primite în maxim 24 de ore, nu tranșa conflicte cu șeful pe pereți (mai mult sau mai puțin) virtuali.
Dar încă mai am 23 de ani, temerile unui adolescent, cizmele roz din piele întoarsă și lecțiile proaspăt repetate de bune maniere ale bunicii. Mă aștept ca șeful meu să știe că el va fi primul care întinde mâna când facem cunoștință, că superiorilor mei le revine inițiativa acestui tip de salut, că opinia mea va fi ascultată, că nu voi fi întreruptă în timp ce vorbesc și că toți vor ști să spună ‘mulțumesc’. Mai sunt vreo cinci ani până să citesc prima carte de dezvoltare personală și cred cu candoare că buna-cuviință și manierele la locul de muncă sunt comportamente pe care le dezvolți doar dacă ești în armonie cu emoțiile și gândurile colegilor tăi. Știu să bat la ușă înainte de a intra într-un birou, nu mestec gumă la serviciu și îmi țin telefonul personal pe silențios. YouTube-ul mai are un an până la lansare, deci nu trimit filmulețe cu pisici pufoase și căței care cântă la pian. Am 23 de ani, cred că vreau să lucrez într-o bancă și spun ‘bună ziua’ chiar și celor pe care nu îi cunosc.
E toamnă
Am 35 de ani, păr grizonant și am devenit mamă. Spun ‘mulțumesc’ și “dacă se poate’. Smartphone-urile, cărțile de dezvoltare personală și pokemonii sunt la modă (le spun ‘bună ziua’ chiar și celor pe care nu-i cunosc), iar eu sunt convinsă că bunele maniere mai există undeva în companiile din lumea largă cu următoarele update-uri: critica e feedback, bârfa status pe Facebook, cel mai rapid salută primul și în open space la ușă nu se mai bate. Am 35 de ani, lecțiile proaspăt repetate de bune maniere ale bunicii și ferma convingere că a mânca covrigi în locuri publice este nemanierat, mai puțin când mori de foame.
Citește și:
Bunele maniere în mijloacele de transport
Articol preluat din ediția de octombrie 2016 a revistei Femeia.
Autor: Mona-Silvia Timofte
Foto: picabay.com
