Gina Gogean, prințesa Vrancei

Gina Gogean, prințesa Vrancei

O mulțime de mari campioni trăiesc simplu, departe de mass-media, crescând alți campioni, nu doar în București, ci acolo unde i-a dus viața.

Fosta gimnastă Gina Gogean a fost supranumită în perioada ei de glorie, anii ’90, „Prințesa Vrancei“. S-a născut la Focșani, unde și-a început drumul în gimnastică. Nu s-a gândit niciodată că va deveni campioană, totul era un joc.

Sportul ca mod de viață

Abia când a devenit membră a lotului național de gimnastică, sub bagheta magicienilor Octavian Bellu și Mariana Bitang și-a înțeles menirea.

Mai târziu, cei doi antrenori i-au fost nași când ea și Cristian Groza au hotărât, în 2006, să își unească destinele. Tot părinții lor spirituali le-au botezat și fiul, pe Ștefan, pe care Gina își dorește să-l vadă mare tenismen.

La Deva, a învățat că fiecare medalie câștigată e doar o treaptă. Știa de-atunci că gloria este efemeră și că e mai greu să apere un titlu decât să-l câștige. Programul ei de cantonament arăta cam așa: de la 8 la 11 – antrenament, după masa de prânz – școală, iar de la 16 la 20.30 – o nouă serie de antrenamente. Era doar un copil, dar a acceptat să sacrifice joaca în favoarea sportului.

În 1992, la Jocurile Olimpice de la Barcelona, era copilița echipei, așa că a rămas prietenă cu Cristina Bontaș, Vanda Hădărean și Lavinia Miloșovici. Eu le-am întâlnit la nunta Ginei. Erau nedespărțite și atunci.

De fapt, înainte de a face gimnastică, își dorea să fie învățătoare. Într-un fel, a reușit. Acum este antrenoare la Colegiul Național Sportiv „Cetate“ din Deva. Mai mult, are și o carieră universitară promițătoare, este conferențiar universitar doctor  la Universitatea „1 Decembrie 1918“ Alba Iulia. A muncit din greu și și-a urmat drumul cu zâmbetul pe buze.

Maestră Emerită a Sportului

Anul 1995 i-a adus recunoașterea absolută, primind titlul de Sportiva Anului. Se întâmpla după Campionatele Mondiale de la Lausanne (Elveția), unde a câștigat titlurile mondiale la bârnă, sol, dar și la echipe. Avea doar 20 de ani.

De 9 ori campioană mondială, Gina Gogean a fost inclusă în International Gymnastics Hall of Fame. Numele ei fost aşezat alături de al Nadiei Comăneci, al Ecaterinei Szabo, al Teodorei Ungureanu, al Danielei Silivaş, al Simonei Amânar, al lui Octavian Bellu şi al Laviniei Miloşovici. Câți dintre noi își mai amintesc toate aceste nume?

România a răsplătit-o pentru performanţele sale de excepţie cu titlul de Maestră Emerită a Sportului, iar în anul 2000, i-a fost conferită Crucea Naţională „Serviciul Credincios“, clasa I.

Anul viitor se împlinesc două decenii de la retragerea sa din activitatea competiţională. Gina activează acum ca arbitru şi organizator de competiţii, precum și ca antrenor într-un loc sacru pentru gimnastică precum Deva.

Gimnastica cere perfecțiune și disciplină. Asta e prima lecție a performanței. Gina o aplică zi de zi și în viață. Nadia i-a fost model. În timp, ea însăși a devenit model pentru elevele ei.

PALMARES

Din 1992 până în 1998, rezultatele Ginei au fost de-a dreptul fabuloase:

  Jocuri Olimpice – 2 participări, 5 medalii obţinute: 2 de argint, 3 de bronz

  Campionate Mondiale: 7 participări, 15 medalii obţinute – 9 de aur,  2 de argint, 4 de bronz

  Campionate Europene: 3 participări, 10 medalii obţinute – 5 de aur, 4 de argint, 1 de bronz

  Cupa Mondială şi Cupa Europei: 6 medalii obţinute, de argint şi bronz

Citește și:

Charlotte Cooper – prima femeie cu titlu olimpic

Gabriela Szabo, în pas alergător

Nadia Comaneci – prima gimnasta de nota 10

 

Articol preluat din ediția de octombrie 2016 a revistei Femeia.
Autor: Ivana Iancu
Foto: arhiva personală

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp