Un cuvânt nou pentru o trăsătură veche

Chiar dacă pare a fi un cuvânt mai puțin uzual în vocabularul urban, reziliența este o caracteristică obișnuită și în niciun caz o trăsătură specifică doar celor aleși dintre noi. Nu înseamnă că o persoană, mai norocoasă, este ferită de stresul cotidian sau de furtunile vieții, ci se referă la modalitățile prin care alegem conștient și intenționat să facem față tragediilor de diferite feluri.

În prima mea carte, Copilul invizibil, găsiți o colecție întreagă de experiențe personale care sunt departe de a fi dovezi de noroc sau protecție divină. Mai cu seamă sunt descrieri ale unei copilării care ne poate marca sau nu. Alegerea este la noi. Astfel, reziliența înseamnă să-ți cultivi o anumită atitudine în raport cu sine și viața pe care o trăiești, indiferent de câte lămâi întâlnești în cale – să intenționezi a face din acestea o limonadă cât mai răcoroasă și proaspătă pentru psihicul tău și nu o zeamă prin care să-ți acrești și mai tare viața.

Potrivit celor mai în vogă studii, reziliența însumează o constelație de factori, iar pe locul întâi se află relațiile. Este vorba despre legăturile bazate pe siguranță, încredere și disponibilitate emoțională. Așa cum ne deschidem sufletele când ne e bine, tot așa este înțelept să o facem și atunci când ne e greu, cu amendamentul ca acele persoane să-și fi câștigat dreptul de a ne asculta povestea.

Imediat după #puterearelațiilor, se găsesc atitudinile pozitive față de noi înșine. Iar acest factor are de-a face cu maniera în care ne raportăm față de sine, atunci când ne este greu sau cât dăm de greu. Este la îndemâna oricui să recurgă la autocritică în momente de cădere psihologică sau să împrăștie cu gloanțe verbale spre cei din jur. Însă doar cei rezilienți vor putea să-și recunoască durerea, să-și mențină umanitatea și să creadă că doar după o cădere se pot ridica mai puternici ca niciodată.

Întrebarea „care sunt soluțiile cele mai înțelepte acum?“ este mai mult decât o idee bună: ea ne duce spre activarea resurselor personale și ne poate arăta luminița de la capătul tunelului. Dar regula de aur este să putem vedea situația în perspectivă – acesta fiind al treilea factor al rezilienței –, să nu luptăm împotriva a ceva ce s-a întâmplat deja, ci să ne străduim să acceptăm situația și să ne orientăm într-un mod constructiv spre creativitate și imaginație. Probabil că nu sunt singurul copil din România care a crescut alături de un tată alcoolic și care poartă în suflet amprenta rușinii. Dar, în mod cert, nu mai pot schimba trecutul, nu-l pot transforma pe tata, însă pot să-mi accept povestea și să fac ceva cu această rușine, să caut soluții nevăzute acasă în ceea ce privește gestionarea conflictelor și să văd în alcool o sursă ocazională de plăcere, nu un mod de viață.

Iar ultimul factor are de-a face cu emodiversitatea, disponibilitatea de a ne permite să simțim și să trăim toată paleta de emoții, pozitive sau negative, pe care le avem într-o situație dată. Atunci când ne este greu, este firesc să apară frica, furia sau tristețea, dar acestea nu ne și definesc. Noi suntem mai mult decât ceea ce gândim sau simțim. Suntem eroi pe scena vieții, definiți de comportamentele în care ne implicăm conștient și nu de episoadele unei copilării imperfecte sau de greutățile momentului.

Articol preluat din ediția de octombrie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Gáspár György, psiholog, autor și cofondator al conceptului PaginaDePsihologie.ro
Foto: pixabay.com