Despre Tenerife părerile sunt aşa de împărţite, încât i s-a zis de la „destinaţie pentru pensionarii cu bani“ până la „insulă exotică pentru distracţie“. Pentru mine, Tenerife a fost o mare călătorie comprimată într-o săptămână. Pentru că am sacrificat din multele zile de plajă plănuite ca să văd cât mai în amănunt cum s-a aşezat natura pe acest petic de pământ plămădit de un vulcan.
Pe acoperişul… Spaniei
Cu o maşină închiriată sub fund, e infinit mai uşor să bifezi toate atracţiile insulei: celebrele staţiuni de distracţie cu ale lor plaje negre Los Cristianos şi Las Americas; amuzantul parc natural Loro Park şi cel acvatic, plin de senzaţii tari, Siam Park; cochetul orăşel Puerto de Santiago cu impozantul său mal abrupt, aflat la 600 de metri deasupra mării, sub forma unor stânci negre, pline de ecou, cunoscute sub numele de Los Gigantes; Masca, sătucul uitat de lume pe creasta giganţilor de piatră; Santa Cruz, capitala plină de magazine cu oferte speciale; Villaflor, orăşelul aflat la cea mai înaltă altitudine din toată Spania – unde o româncă ne-a servit o superbă brânză de Tenerife la grătar.
Dar cel mai spectaculos teritoriu al insulei mi-a părut Parcul Naţional Teide, a cărui „cireaşă“ din moţ este Pico del Teide, un vârf de vulcan adormit, care a „scuipat“ în jurul său un peisaj lunar, pietros şi negru. Nu-ţi trebuie aptitudini de alpinist ca să te bucuri de priveliştea de deasupra norilor, pentru că maşina te duce până la 2.350 m altitudine, telefericul – până la 3.555 m (pentru 25 de euro de persoană), iar de-acolo, dacă te mai ţin plămânii, hainele groase şi picioarele, urci pe jos ultimii 160 m, dacă ai fost suficient de inspirată să ceri online o autorizaţie de la Ministerul Mediului. Iar răsplata este divină: dincolo de peisajul vulcanic de film (apropo, acolo s-au filmat secvenţe din „Înfruntarea Titanilor“), vezi aproape toate insulele din arhipelagul Canare, în centrul căruia se îmbăiază, în Oceanul Atlantic, „insula eternei primăveri“, Tenerife.
