Pană de idei de vacanță? Uite 5 plaje de top!

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Italia – Fascinanta Coastă Amalfitană 

În sudul Peninsulei Sorentine, Mediterana loveşte ţărmul stâncos din care se înalţă piscuri de lămâi. Astfel, se naşte o panoramă verticală de nuanţe – cosmopolita Coastă Amalfi, de care s-au îndrăgostit Picasso, Liz Taylor, Angelina Jolie. Pe un zid stă scris: „Pentru cei de aici, ziua în care vor păşi în Paradis va fi ca oricare alta: fiindcă paradisul este chiar la uşa lor“.

Australia – Măreţia celor 12 Apostoli

Cei 12 (numiţi după discipolii biblici) sunt de fapt opt stânci vecine, înalte de aproape 50 de metri, care tronează pe plajă, în sudul ţării cangurilor, nu departe de Melbourne. Locul erodat de timp vine parcă din alte vremuri: valurile au sculptat la această minune vie de peste 20 de milioane de ani şi au creat un tărâm de o frumuseţe extremă, care-ţi ţine privirea galeşă către cel mai sălbatic apus de soare. Ţărmul lasă şi acum natura să-l modeleze: în urmă cu câţiva ani, când erau nouă stânci rămase, una dintre ele a fost distrusă. De-atunci, tot mai mulţi turişti au venit din alte colţuri de planetă să vadă tărâmul rupt din era formării universului. 

Thailanda – Liniştea tropicală

Scăldat de Oceanul Indian, Golful Maya din arhipelagul Phi Phi este înconjurat pe trei laturi de stânci de peste 100 de metri. Plajele ocrotite de arcul de piatră sunt pâlcuri mici de nisip alb şi mătăsos, în contrast uimitor cu apa turcoaz, gazdă ospitalieră pentru coralii multicolori şi peştii exotici. Se spune că aici te poţi desfăta cu cel mai limpede răsărit din lume. Golful a devenit faimos de când Leonardo DiCaprio a filmat pentru Plaja, cel mai aşteptat film al anului 2000. 

Indonezia – Templul mării

Tanah Lot (în balineză, „pământ în mare“) este simbolul insulei indoneziene Bali. Templul ridicat pe o stâncă ieşită din mare a fost construit în urmă cu mai bine de o jumătate de veac, de un călugăr indian, ca altar la care localnicii să se închine zeilor. Locul de pelerinaj a intrat în legendă pentru spectacolul asfinţitului, râvnit de turişti după mii de kilometri obositori. Templul se lasă vizitat doar la reflux şi-ţi dă răgaz pentru fotografii între valuri sau pentru un răsfăţ gustativ într-un local cu vedere la această icoană exotică!

Brazilia – Aventură sud-americană

Când spui Brazilia, te gândeşti la cel mai fierbinte carnaval şi la cele mai frumoase plaje din lume. Ipanema, devenită celebră odată cu lansarea bossa-novei Fata din Ipanema, care a stârnit senzaţie în anii ’60, e generoasă şi sociabilă: turiştii sunt mereu mulţi şi, la lăsarea serii, aplaudă apusul de soare. Plaja e atât de populară, încât şi-a câştigat reputaţia de cea mai sexy din lume. Răsfaţă-te la un pahar cu apă de cocos, savurează un cocteil cu ananas, joacă volei sau fotbal, caută-ţi dragostea sau fă orice te inspiră clipa… plaja Ipanema permite cam orice libertate. Dar, dacă te laşi în voia visului, cei doi munţi străjeri de la capătul plajei
nu-ţi vor da voie să-ţi iei gândul sub umbrelă şi să te furişezi mai departe de ţara „Carioca“.

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 13 iulie 2026
De Ioana Bucur | 13 iulie 2026

Simona Halep a revenit la Wimbledon într-o ipostază specială, de această dată nu pe teren, ci în loja regală, acolo unde a asistat la finala feminină din 2026. Fosta campioană de la All England Club a fost prezentă la meciul dintre cehoaicele Linda Noskova și Karolina Muchova, într-un moment care a atras atenția camerelor de […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 25 mai 2026
De Ioana Bucur | 25 mai 2026

Maia Sandu a împlinit în acest weekend 54 de ani, iar odată cu aniversarea sa, în mediul online au reapărut mai multe fotografii rare din copilăria și adolescența liderului de la Chișinău. Imaginile au atras imediat atenția internauților, mai ales că puțini ar fi recunoscut-o pe femeia care astăzi este considerată una dintre cele mai […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp